X

Suedia şi Finlanda mizează pe clauza de apărare reciprocă a UE

Suedia şi Finlanda, care nu sunt membre NATO, mizează pe clauza de asistenţă reciprocă a Uniunii Europene în cazul unei agresiuni armate împotriva unuia dintre cele 27 de state membre, a declarat marţi prim-ministrul suedez Magdalena Andersson, pe un fundal de tensiuni puternice ruso-occidentale, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Înaintea reuniunii Consiliului European, joi şi vineri, la Versailles, guvernele celor două ţări au adresat împreună o scrisoare celorlalţi membri ai UE ”în care amintesc importanţa clauzei de solidaritate în apărare din Tratatul de la Lisabona”, a menţionat Magdalena Andersson, într-o conferinţă de presă.

Citește și : Polonia, pregătită să-şi pună toate avioanele MiG-29 la dispoziţia SUA

Această clauză, definită de articolul 42, alineatul 7 din Tratatul din 2009, implică faptul că ”în cazul în care un stat membru face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre trebuie să îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele aflate în puterea lor”, a spus ea.

Cadrul exact al acestei solidarităţi militare în cadrul UE, care este mai recentă decât articolul 5 din NATO, rămâne totuşi neclar şi natura ei obligatorie este dezbătută.

Confruntate cu îngrijorările cauzate de invazia rusă a Ucrainei, Finlanda şi Suedia au respins imediat o cerere de aderare la NATO, chiar dacă la Helsinki au fost iniţiate discuţii parlamentare.

În cursul unei vizite a preşedintelui finlandez Sauli Niinisto în acest weekend la Washington, a fost abordat şi principiul cooperării trilaterale consolidate între Statele Unite, Finlanda şi Suedia.

Un sprijin american în cazul unui atac rus împotriva uneia dintre cele două ţări este aşteptat de analişti, dar nu face, totuşi, obiectul unei garanţii publice oficiale.

Citește și : Rusia anunţă noi armistiţii umanitare în Ucraina pentru miercuri dimineaţă

De la atacul asupra Ucrainei ordonat de preşedintele rus Vladimir Putin la 24 februarie, numărul suedezilor şi finlandezilor în favoarea aderării la NATO a crescut.

În ambele ţări, majoritatea este acum în favoarea aderării la Alianţă, iar numărul scepticilor a scăzut, potrivit sondajelor publicate în ultimele zile.

Tags: finlandaMagdalena AnderssonNATOSuediaUE
Categorii: Diaspora