Suedia: Trei tineri migranţi, judecaţi pentru participarea la un atac cu cocteil Molotov asupra unei sinagogi

Publicat:

Trei tineri migranţi vor fi judecaţi în Suedia pentru participarea la un atac cu cocteil Molotov asupra unei sinagogi, în decembrie 2017. Cei trei resping acuzaţiile care li se aduc, au indicat vineri Parchetul şi avocaţii migranţilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cei trei, care au între 19 şi 24 de ani şi au fost identificaţi cu ajutorul camerelor de luat vederi de la sinagogă, provin din Siria şi din teritoriile palestiniene. Ei vor compărea începând din 12 iunie în faţa tribunalului din Goteborg (sud-vestul Suediei).


Citește și : Egipt: Jurnalistul Waël Abbas, plasat în arest preventiv pentru 15 zile

Alte două persoane au fost reţinute în cadrul anchetei, dar au fost eliberate din lipsă de probe.

În seara de 9 decembrie 2017 – la câteva zile după recunoaşterea de către preşedintele SUA, Donald Trump, a Ierusalimului drept capitală a Israelului – în jur de 10-12 indivizi au aruncat şase proiectile incendiare asupra sinagogii din Goteborg, al doilea oraş ca importanţă al ţării.

Circa 20 de tineri care se aflau într-o sală adiacentă s-au refugiat la subsol, reuşind apoi să plece de la locul atacului fără a fi răniţi.

Citește și : Zborul MH17: Uniunea Europeană şi NATO invită Rusia ‘să-şi recunoască responsabilitatea’

Cei trei acuzaţi susţin că sunt nevinovaţi. Potrivit avocatului celui mai în vârstă dintre ei, dosarul procuraturii nu conţine dovezi privind prezenţa clientului său la faţa locului. Acesta a insistat că tânărul abia sosise de câteva luni în Suedia şi “este un băiat simplu, obişnuit şi care munceşte pentru a-şi ajuta familia din Siria”.

Procuroarea Stina Lundqvist a admis că imaginile de pe camerele de supraveghere “nu sunt prea clare”, dar a explicat că ele permit identificarea hainelor cu care erau îmbrăcaţi autorii. Acuzarea se bazează în plus pe telefoanele folosite de cei trei şi pe mărturii. Ea a subliniat că “este vorba de tineri veniţi recent în Suedia, având conştiinţe politice afirmate”.

Cei trei riscă pedepse de cel puţin şase ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.