Suedia: Ulf Kristersson, respins de Parlament ca potenţial premier

Parlamentul suedez l-a respins pe liderul partidului Moderaţilor, Ulf Kristersson, ca potenţial prim-ministru miercuri, impasul politic continuând după alegerile de la începutul lui septembrie, scrie Politico, potrivit News.ro .

Kristersson avea nevoie de aprobarea parlamentului pentru a putea guverna într-o coaliţie minoritară alături de Creştin-Democraţi, dar parlamentul suedez a votat împotriva sa cu 195 la 154.

Citește și : Contraspionajul francez denunţă ingerinţa SUA la Airbus

Printre cei care l-au respins se află şi Social Democraţii, cel mai mare partid, precum şi Liberalii şi partidul Centrist, alături de care partidul său formează Alianţa. Partidele şi-au exprimat îngrijorarea că o astfel de coaliţie s-ar baza prea mult pe partidul de extremă-dreapta, Democraţii Suedezi, pentru a aproba legi.

Kristersson a declarat că „este cea mai serioasă criză” a Alianţei din istorie.

Este pentru prima oară de când Suedia a trecut la un parlament unicameral, acum 47 de ani, când primul candidat propus pentru funcţia de prim-ministru a fost respins.

Preşedintele Parlamentului, Andreas Norlen, are acum trei oportunităţi pentru a propune un nou prim-ministru. Dacă şi acestea vor fi respinse, vor urma noi alegeri.

Citește și : Italia cere Comisiei Europene mai multă flexibilitate cu privire la proiectul său de buget

This post was last modified on 14/11/2018 16:52 16:52

Tags: Andreas Norléncoalitieparlamentprim-ministruSuediaUlf Kristersson
Categorii: Diaspora