Suedia va semna un acord de cooperare în domeniul apărării cu Norvegia şi Danemarca

Suedia va semna săptămâna aceasta un acord de cooperare în domeniul apărării cu Norvegia şi Danemarca pentru a contracara degradarea situaţiei de securitate în regiunea baltică, a anunţat joi postul de televiziune suedez TV4, transmite dpa, potrivit agerpres.  

Suedia, care nu este membră a NATO, dar se bucură de relaţii apropiate cu Alianţa, încearcă să-şi consolideze forţa militară, neglijată decenii la rând, în contextul creşterii tensiunilor cu Rusia în regiunea baltică.

Citește și : UE spune că riscurile pentru libertatea presei persistă în Polonia

“Dacă apare o situaţie de criză, vom fi considerabil mai bine pregătiţi, prin coordonarea planificării pe plan regional. Practic, vom putea reacţiona mult mai rapid”, a declarat ministrul suedez al apărării, Peter Hultqvist.

Potrivit acestuia, resursele combinate ale celor trei state vor contribui la descurajarea unui potenţial inamic.

Citește și : Acuzat de tentativă de VIOL, un indian este obligat acum să spele şi să calce rufele tuturor femeilor din satul său

Suedia şi-a sporit în ultimii ani cheltuielile militare – inclusiv printr-un acord de achiziţie de rachete Patriot din SUA – şi şi-a aprofundat cooperarea militară cu NATO şi cu ţări învecinate cum este Finlanda, în răspuns la creşterea tensiunilor cu Rusia.

“Ştim că Rusia este pregătită să folosească forţa militară pentru a-şi îndeplini obiectivele politice. Ne întărim cooperarea cu alte ţări în regiune tocmai pentru a creşte capacitatea de prevenire a crizelor”, a explicat ministrul suedez.

This post was last modified on 23/09/2021 19:41 19:41

Tags: danemarcaNATONorvegiaSUASuedia
Categorii: Diaspora