Summit crucial între preşedintele sud-coreean şi premierul nipon

Publicat:

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a sosit joi în Japonia pentru un summit considerat crucial între Tokyo şi Seul, care încearcă să-şi atenueze tensiunile istorice în faţa provocărilor de securitate reprezentate de Beijing şi Phenian în regiunea Asia-Pacific, relatează AFP, potrivit agerpres.

Coreea de Nord a marcat de altfel această vizită în felul său caracteristic, lansând o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) care a căzut în Marea Japoniei cu câteva ore înainte de sosirea preşedintelui sud-coreean la Tokyo.


Citeşte şi: Tranzitul moldovenesc al ‘lend-lease’-ului american – Black News

Vizita de stat, care va dura două zile, este cel mai important summit dintre Tokyo şi Seul din ultimii 12 ani şi vine în continuarea planului anunţat săptămâna trecută de guvernul lui Yoon de a-i despăgubi pe sud-coreenii supuşi muncii forţate de către Japonia în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Deşi nu implică participarea financiară directă a guvernului de la Tokyo, vizita ar putea marca reluarea “navetei diplomatice” dintre cei doi vecini. Ea ar putea fi urmată de o invitaţie către Yoon din partea prim-ministrului japonez Fumio Kishida la summitul G7 din mai de la Hiroshima, apoi de o deplasare a acestuia din urmă la Seul.

Preşedintele sud-coreean a făcut din restabilirea relaţiilor cu Tokyo o prioritate absolută, la alegerea sa, în urmă cu un an.

“Guvernul japonez ni se va alătura pentru a deschide un nou capitol în relaţiile dintre Coreea şi Japonia”, a asigurat el miercuri într-un interviu acordat mai multor mass-media, inclusiv AFP. “Trebuie să punem capăt cercului vicios al ostilităţii reciproce şi să lucrăm împreună pentru a urma interesele comune ale celor două ţări”, a subliniat Yoon.

Litigii istorice

Trecutul împovărează însă foarte mult relaţiile celor două ţări, marcate de perioada sumbră a colonizării peninsulei coreene de către Japonia (1910-1945), şi în special de aşa-numită problemă a “femeilor de reconfortare”, de fapt sclave sexuale ale soldaţilor niponi în timpul celui de-al doilea război mondial.

O hotărâre din 2018 a justiţiei sud-coreene prin care unele companii japoneze au fost obligate să plătească despăgubiri pentru munca forţată din timpul ocupaţiei a aruncat relaţiile bilaterale într-o nouă criză, tradusă prin ridicarea de bariere comerciale reciproce şi suspendarea cooperării în mai multe domenii.

Citeşte şi: SUA au şters de la distanţă software sensibile de la bordul dronei prăbuşite în Marea Neagră – Black News

Japonia estimează că disputa istorică a fost soluţionată încă din 1965 prin normalizarea relaţiilor bilaterale, în special printr-un pachet de împrumuturi şi ajutoare financiare acordate Seulului de către Tokyo.

Venirea la putere a lui Yoon şi îngrijorarea în creştere legată de provocările repetate ale Phenianului şi ambiţiile regionale tot mai mari ale Chinei au relansat speranţele de reconciliere între cei doi vecini.

“Schimbări drastice afectează relaţiile internaţionale”, notează Yuki Asaba de la Universitatea Doshisha din Tokyo, iar acest lucru “face şi mai urgent ca Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud să se coordoneze” şi să-şi consolideze capacitatea de descurajare, potrivit profesorului de studii coreene intervievat de AFP.

O apropiere strategică

Yoon şi Kishida, care aveau prevăzută pentru joi o rară conferinţă de presă comună, s-au mai întâlnit până acum doar în marja unor evenimente internaţionale.

Ei urmau să-şi continue discuţiile în timpul unui dineu, iar presa japoneză a relatat că liderul sud-coreean şi-a exprimat dorinţa de a gusta “omurice”, un fel de mâncare tradiţional japonez constând dintr-o omletă cu orez.

Dincolo de această apropiere gastronomică, cele două ţări sunt în faţa unor provocări semnificative, a avertizat Park Won-gon de la Universitatea Ewha din Seul. În opinia sa, eventualele rezultate ale acestui summit vor depinde “de măsura în care prim-ministrul Kishida va fi pregătit să-şi ceară scuze” pentru crimele din trecut ale Japoniei.

Tokyo a afirmat că-şi menţine scuzele istorice formulate în 1995 şi 1998 pentru faptele petrecute în război, dar mulţi din Coreea de Sud le consideră insuficiente şi critică planul de compensaţii al preşedintelui Yoon.

Apropierea dintre Seul şi Tokyo a fost însă salutată la nivel internaţional, în special de către Washington, dornic să vadă că cei mai apropiaţi aliaţi ai săi din Asia se reconciliază.

În ce-l priveşte pe preşedintele sud-coreean, concesiile sale către Japonia sunt parţial motivate de dorinţa sa de a se apropia de Washington, cu care vizează o alianţă “cu caracter mai global, completă şi strategică” în domeniul economic, al securităţii sau al tehnologiei, a punctat profesorul Asaba.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.