X

Summit Franța – Sahel pentru combaterea jihadiştilor

Cinci şefi de stat din Sahel şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, participă de luni la o reuniune de două zile privind combaterea jihadiştilor, transmite AFP, potrivit agerpres. Preşedinţii din Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger şi Ciad vor fi prezenţi fizic în capitala ciadiană, N’Djamena, iar Macron va intra în contact cu ei prin videoconferinţă.

Parisul ar dori ca aliaţii săi să preia rolul militar şi politic pentru a permite reducerea efortului francez în criza regională de securitate care durează deja de opt ani.

Citește și: SUA condamnă uciderea turcilor de militanții PKK

Summitul începe oficial la ora 14:00 GMT, iar ulterior se vor alătura şi alţi parteneri internaţionali. Cele cinci state africane reprezentate la vârf au format în 2014 un cadru instituţional de cooperare pentru dezvoltare şi securitate denumit G5 Sahel.

Acum un an, o reuniune în acelaşi format la Pau, în sud-vestul Franţei, a dus la creşterea de la 4500 la 5100 a efectivelor militare franceze în aşa-numita zonă a “celor trei frontiere” (Mali, Niger şi Burkina Faso), pentru a opri atacurile jihadiştilor.

Ulterior s-au înregistrat succese tactice în lupta împotriva islamiştilor, dar situaţia este în continuare gravă. AFP consemnează că aproape nu trece nicio zi fără un atac împotriva structurilor de stat, o explozie a unei bombe artizanale sau un act de violenţă împotriva civililor, care sunt de altfel principalele victime ale conflictului. În ianuarie, numărul celor strămutaţi a depăşit două milioane.

Armata franceză susţine că reuşit să slăbească puternic organizaţia Stat Islamic şi să ucidă mai mulţi lideri ai Al-Qaeda din Magrebul islamic; anul trecut s-au înregistrat mai puţine atacuri ale forţelor jihadiste asupra taberelor militare. Ambele grupări islamiste rămân însă active.

Citește și: Din ce în ce mai puțini americani se infectează cu coronavirus

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, ar dori ca la un an după “saltul militar” decis la Pau, summitul de la N’Djamena să declanşeze “un salt diplomatic, politic şi de dezvoltare”.

Pe plan intern, în Franţa, angajamentul antijihadist este tot mai contestat din cauza costurilor financiare şi umane. Din 2013, şi-au pierdut viaţa în Sahel 50 de militari francezi.

Tags: Al-QaedaBurkina FasoCiadEmmanuel MacronfrantaJean-Yves Le DrianMagrebul IslamicMalimauritaniaN'DjamenaNigerPausahelstat islamic
Categorii: Știrile zilei