X

Summit tripartit Turcia-Rusia-Iran privind situația din Siria

Preşedinţii turc, rus şi iranian se vor reuni pe 7 septembrie în Iran, pentru al treilea summit tripartit referitor la Siria, a informat luni televiziunea de stat turcă, transmite AFP.

‘Preşedintele Recep Tayyip Erdogan va merge în Iran pe 7 septembrie pentru discuţii cu privire la Siria şi va lua parte la summitul cu Rusia şi Iran’, a relatat TRT.

Precedenta întâlnire în acest format a avut loc la Ankara, în aprilie, după un summit la Soci, în Rusia, în noiembrie 2017.

Anunţul survine într-un moment în care un atac al forţelor guvernamentale siriene asupra provinciei nord-vestice Idlib, ultimul fief al insurgenţilor, pare iminent.

Idlib face parte din ‘zonele de dezescaladare’ instituite în Siria în urma negocierilor de pace de la Astana, mediate de Rusia şi Iran, susţinătoare ale regimului de la Damasc, şi de Turcia, care îi sprijină pe rebeli.

Săptămâna trecută, ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Cavusoglu, aflat într-o vizită la Moscova, a avertizat că o ofensivă a armatei siriene în provincia Idlib ar provoca o ‘catastrofă’. ‘O soluţie militară ar provoca o catastrofă nu doar pentru regiunea Idlib, ci şi pentru viitorul Siriei. Luptele ar putea dura mult timp, civilii vor fi afectaţi’, a declarat vineri Cavusoglu, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Conform televiziunii private NTV, summitul din Iran va avea loc la Tabriz (nord), nu la Teheran.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, anunţase la mijlocul lunii august că summitul tripartit va avea loc ‘în cursul primei săptămâni din septembrie’.

Preşedintele Erdogan îşi declarase la sfârşitul lui iulie intenţia de a organiza pe 7 septembrie un summit referitor la Siria, la care să participe Moscova, Paris şi Berlin.

Însă, potrivit unor informaţii apărute în ultimele săptămâni în presă, părea tot mai probabil că o astfel de reuniune nu va avea loc şi că va fi înlocuită de un summit tripartite în Iran.

Tags: IranrusiasiriaTabrizteheranturcia
Categorii: Știrile zilei