X

Summitul Noilor drumuri ale Mătăsii: Xi Jinping anunță acorduri în valoare de peste 64 de miliarde de dolari

Acorduri în valoare totală de peste 64 de miliarde de dolari au fost semnate la Summitul Noilor Drumuri ale Mătăsii organizat săptămâna aceasta la Beijing, a anunţat preşedintele chinez Xi Jinping, relatează Reuters, scrie News.ro .

Principiile pieţei urmează să fie aplicate tuturor proiectelor de cooperare desfăşurate în cadrul uriaşei iniţiative vizând multiplicarea schimburilor comerciale între Asia şi Europa, a precizat în discursul cu care a încheiat summitul şeful statului chinez.

Citește și : La 48 de ore după discursul lui Macron, ‘vestele galbene’ au ieșit din nou pe străzile Franței (VIDEO)

Xi şi-a reafirmat totodată angajamentul în favoarea unei dezvoltări ecologice durabile.

Obiectivul proiectului este să ţeasă o uriaşă reţea de drumuri, linii de căi ferate şi porturi în 65 de ţări, în valoare totală de peste 1.000 de miliarde dolari.

În discursul din deschiderea summitului, preşedintele chinez a anunţat că protecţia mediului se va afla în centrul iniţiativei, ”pentru a proteja casa comună în care trăim”.

”Implementarea unor infrastructuri de înaltă calitate, durabile, economice, capabile să răspundă tuturor riscurilor şi tuturor problemelor va ajută ţările să-şi folosească deplin resursele”, a insistat el.

La primul summit, în 2017, Xi Jinping a declarat că băncile chineze urmează să împrumute 380 de miliarde de yuani (56,4 miliarde de dolari) în vederea susţinerii cooperării în cadrul programului Noilor Drumuri ale Mătăsii.

Citește și : Donald Trump va avea o întâlnire oficială cu premierul slovac în data de 3 mai

Tags: asiaeuropasummitXi Jinpingyuani
Categorii: Știrile zilei