Summitul Trump-Xi ar putea avea loc la sfârşitul lunii aprilie în Florida (Pompeo)

Publicat:

Un summit mult aşteptat al preşedintelui Donald Trump cu omologul său chinez Xi Jinping cel mai probabil nu va avea loc luna aceasta şi ar putea fi amânat până spre sfârşitul lunii aprilie, a declarat vineri secretarul de stat american Mike Pompeo, transmite dpa, potrivit Agerpres.

“S-au făcut progrese reale şi sunt încrezător, fie că este vorba de începutul lunii aprilie, de mijlocul lunii aprilie sau chiar dacă va mai lua în plus două săptămâni, trebuie să iasă bine”, a declarat Mike Pompeo pentru canalul de televiziune Fox News.


Citește și : Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile „odioase şi laşe” din Noua Zeelandă

“Aceste relaţii comerciale contează. De aceea şi le-a asumat preşedintele Trump”, a adăugat secretarul de stat american.

Preşedintele SUA a decis luna trecută să nu impună noile tarife pentru mărfuri provenind din China, în valoare de 200 de miliarde de dolari, în încercarea de a favoriza realizarea de progrese în negocierile comerciale.

Liderul de la Casa Albă a menţinut tarifele recent impuse pentru importuri chinezeşti în valoare de 250 de miliarde de dolari, iar China a ripostat cu taxe de import asupra unor mărfuri americane în valoare de 110 miliarde de dolari.

Citește și : UE cere Londrei claritate înainte să ia în considerare amânarea Brexitului

La rândul lor, oficialii chinezi şi-au exprimat speranţa că un acord comercial bilateral va putea fi convenit în viitorul apropiat.

Cel mai probabil summitul Trump-Xi va avea loc la resortul Mar-a-Lago din Florida, deţinut de Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Intervenție chirurgicală revoluționară: Un chirurg din Franța a operat un pacient din Beijing de la 8.700 km distanță

Intervenție chirurgicală revoluționară: Un chirurg din Franța a operat un pacient din Beijing de la 8.700 km distanță Intervenție chirurgicală revoluționară la un congres medical...

Baby boomerii trăiesc mai mult, dar sunt mai bolnavi decât părinții lor

Baby boomerii trăiesc mai mult, dar sunt mai bolnavi decât părinții lor Baby boomerii - persoanele născute între 1946 și 1964 - trăiesc mai mult,...

Al Pacino dezvăluie că aproape a murit de Covid în 2020

Al Pacino dezvăluie că aproape a murit de Covid în 2020 Al Pacino a dezvăluit că aproape a murit de Covid-19 în 2020, spunând că...

Studiu: Creșterea speranței de viață încetinește în țările dezvoltate

Studiu: Creșterea speranței de viață încetinește în țările dezvoltate Speranța de viață a încetinit în ultimele decenii în țările dezvoltate, arată un studiu. Proporția femeilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.