X

Summitul UE-Balcanii de Vest nu se va concentra pe extindere, ci pe “conectivitate” regională

Extinderea blocului comunitar nu este o opţiune populară în UE în acest moment, a declarat ministrul sârb pentru integrare europeană, Jadranka Joksimovic, adăugând că summitul UE-Balcanii de Vest programat joi la Sofia nu se va concentra pe extindere, ci pe “conectivitate” regională, informează luni agenţia Tanjug, potrivit agerpres.

Ea a precizat, pentru Prva TV, că Serbia va participa la summit, în timp ce Pristina va fi reprezentată în temeiul acordurilor regionale privind reprezentarea – cu un nume de persoană sau cu o menţiune sub un asterisc, ca semn al statutului de neutralitate al Kosovo.

Citește și : Statele Unite şi-au transferat ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim

Ministrul sârb a adăugat că nu se aşteaptă la oferte concrete şi promisiuni pentru regiunea Balcanilor de Vest, iar faptul că Serbia vede integrarea europeană din perspectiva conectivităţii regionale – şi nu a extinderii – se află pe agenda oficială.

“Conectivitatea este pentru noi o modalitate de a deveni mai competitivi pe piaţa europeană şi o parte funcţională a UE într-o zi, dar subiectul extinderii nu este pe ordinea de zi”, a precizat Joksimovic.

Tags: Balcanii de vestintegrare europeanaJadranka JoksimovicsofiasummitulUE
Categorii: Diaspora