Sunt sau nu politizate protestele fermierilor. Opinia expertului

Sunt sau nu politizate protestele fermierilor. Opinia expertului

Protestele fermierilor sunt decente, nu prezintă expres elementul politic, dar au o componentă politică implicită. Expertul politic, Igor Boțan, explică asta prin faptul că, odată ce problemele ajung să fie discutate în Parlament, ele deja au o doză de politizare, transmite Agenția de presă IPN.

Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Ce vor fermierii? Ce poate Guvernul?”.

Citește și: Benzina și motorina continuă să se ieftinească

Totodată, expertul politic nu consideră că mișcarea protestară a fermierilor se va transforma într-un proiect politic, scopul protestatarilor  fiind de a atrage atenția autorităților asupra problemelor din această ramură a economiei.

„Departe de mine gândul că în această mișcare a protestatarilor, agricultorilor există elementul politic. Ar fi păcat dacă această mișcare a fermierilor s-ar îndrepta spre politică. Sper că acest lucru nu se va întâmpla”, a spus Igor Boțan.

Expertul admite că protestatarii fac presiuni, pentru că vor să-și apere interesele, dar speculațiile politice care apar deja nu este vina lor.

Precizăm că, pe parcursul săptămânii trecute, membrii Asociației „Forța Fermierilor”  au protestat din nou în centrul Capitalei.

Citeşte şi: LA Turnul de Apă are loc o expoziție care reinterpretează artistic trecutul sovietic

Tags: fermieriIgor Boțanpolitizatproteste
Categorii: PoliticăȘtirile zilei