X

Un supliment dietetic având o concentrație ridicată de Cesiu-137 a fost retras de la vânzare

Un supliment dietetic din extras de coacăze, importat din Franţa, care prezenta o concentraţie ridicată de Cesiu-137 a fost retras de la vânzare, informează într-un comunicat Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din Taiwan (AAM), precizează agerpres .

Capsulele cu extras de coacăze Extracyan, comercializate de compania Uni-President sub marca ‘Yubei’, au fost examinate de Institutul de Cercetare a Energiei Nucleare din insulă, la cererea companiei.

Probe preliminare au demonstrat o concentraţie de Cesiu-137 cu o radioactivitate de 477 de becquereli pe kilogram, mult peste limita permisă în alimente, de 100 de becquereli pe kilogram, potrivit AAM.

Cesiul radioactiv este produs de emisiile centralelor nucleare şi trece în plante prin intermediul frunzelor.

Efectele sale nocive pentru sănătatea oamenilor produc simptome precum ameţeli, greţuri, diareee şi pierdere a cunoştinţei, dar pot provoca şi moartea.

Tags: Cesiu-137moarteataiwan
Categorii: Știrile zilei