X

Supravieţuitori turci şi sirieni ai cutremurului au nevoie de documente legale pentru a veni în Germania

Germania, unde trăiesc comunităţi turcă şi siriană numeroase, oferă perspectiva de adăpost şi asistenţă pentru supravieţuitorii cutremurului care au rude în această ţară, însă numai dacă aceştia îndeplinesc cerinţele de viză, a indicat luni Ministerul de Externe de la Berlin, informează Reuters, potrivit agerpres.

Obiectivul Berlinului este de a face mai rapid şi mai simplu pentru astfel de persoane să vină în Germania în cadrul legal existent, a afirmat un purtător de cuvânt al ministerului.

Citește și : Regatul Unit îşi va revizui măsurile de securitate

‘Paşapoartele dispărute sunt, desigur, o problemă. Cei care au pierdut totul este improbabil să aibă un paşaport, dar noi nu putem să încălcăm suveranitatea autorităţilor turce de a emite paşapoarte şi să eliberăm documente de călătorie pentru cetăţeni străini, pur şi simplu’, le-a declarat reporterilor un purtător de cuvânt într-o conferinţă de presă la Berlin.

În Germania trăiesc în jur de 2,3 milioane de persoane de origine turcă, cea mai numeroasă diaspora turcă din lume, potrivit cifrelor Comunităţii Turce din Germania.

Mulţi sirieni au sosit în Germania în 2015, când ţara şi-a deschis porţile pentru sute de mii de refugiaţi.

Ministrul de interne Nancy Faeser a declarat pentru publicaţia Bild am Sonntag că doreşte să le permită celor afectaţi de cutremur să intre în Germania ‘cu vize obişnuite care sunt emise rapid şi sunt valabile trei luni’.

Cetăţenii turci ale căror paşapoarte sunt îngropate sub dărâmături sunt sfătuiţi să contacteze ambasada germană la Ankara dacă doresc să stea în Germania la rude, care trebui să îşi asume responsabilitatea pentru ei.

Citește și : Rusia vinde anul acesta peste 80% din petrol în ţările ‘prietenoase’

Pentru sirieni, drumul spre Germania este mai dificil. Berlinul nu are relaţii diplomatice cu Siria, ţară care suferă deja de pe urma a peste 11 ani de război civil. Aceasta înseamnă că sirienii trebuie să se deplaseze la ambasade germane din ţări vecine pentru cereri de viză, ceea ce era dificil şi înainte de cutremur.

Niciunul din ministerele germane nu a putut estima câţi turci şi sirieni afectaţi de seism ar dori să vină în Germania.

Tags: berlincutremurgermaniarefugiati
Categorii: DiasporaSinteze