Surorile regelui Spaniei au încălcat protocolul de vaccinare

Publicat:

Vaccinarea anti-COVID-19, despre care au relatat mai multe media, a surorilor regelui spaniol Felipe al VI-lea, în timpul unei călătorii la Abu Dhabi, a provocat o polemică în Spania, unde partidul Podemos aflat la guvernare a denunţat miercuri ”privilegiile” care contribuie la ”discreditarea” monarhiei.

Potrivit publicaţiilor El Confidencial şi El Mundo, citate de AFP şi  agerpres., infantele Elena şi Cristina au fost vaccinate, fără a urma protocolul în vigoare în Spania, cu ocazia vizitei efectuate tatălui lor, fostul rege Juan Carlos, care anul trecut în luna august s-a autoexilat la Abu Dhabi în urma unor scandaluri legate de afaceri obscure şi fapte de corupţie.


Citeşte şi: Stat Islamic revendică asasinarea celor trei tinere din Jalalabad

În vârstă de 55 şi, respectiv, 57 de ani, infantele nu s-ar fi putut vaccina în Spania, întrucât prioritate au deocamdată persoanele vârstnice şi cele mai vulnerabile.

Un purtător de cuvânt al Palatului Regal de la Madrid a refuzat orice comentariu, mulţumindu-se să amintească faptul că surorile regelui Felipe al VI-lea nu fac parte din punct de vedere formal din familia regală, aşadar acţiunile lor nu ţin de această instituţie.

Partidul de stânga radicală Podemos, membru al coaliţiei guvernamentale alături de socialiştii premierului Pedro Sanchez, a reacţionat vehement. ”Vaccinarea infantelor este încă o ştire care contribuie la discreditarea instituţiei monarhice. Opinia publică vede în aceasta un tratament favorizant şi privilegiat”, a declarat Irene Montero, membră a acestei formaţiuni şi ministru al egalităţii.

Citeşte şi: Texasul RENUNŢĂ la mască şi îşi deschide complet magazinele şi restaurantele

Această polemică survine la mai puţin de o săptămână după ce fostul rege Juan Carlos a anunţat efectuarea către fiscul spaniol a unei plăţi de 4,4 milioane de euro în contul unor obligaţii care decurg din zboruri cu un avion privat (în valoare de 8 milioane de euro, conform presei) plătite de către o fundaţie a unuia dintre verii săi îndepărtaţi înregistrată în Liechtenstein.

Şeful Statului Major al armatei spaniole a demisionat în luna ianuarie în urma dezvăluirilor că s-a vaccinat anti-COVID-19 de asemenea în afara protocolului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.