X

Surpriză pentru pirotehniştii niponi! În loc de bombă, au găsit jucării sexuale!

Experţii în explozibili ai poliţiei din Japonia au fost trimişi în această săptămână într-o parcare unde fusese localizată o servietă suspectă, însă înăuntru au descoperit doar jucării sexuale abandonate, informează AFP, potrivit agerpres.

Poliţia din Kakegawa, o localitate din centrul Japoniei, a primit miercuri dimineaţă un apel în legătură cu o servietă metalică lăsată în parcarea unui cimitir municipal, a explicat joi un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

Citește și: Val de nemulţumiri în UK! Un cercetător britanic primește O ALTĂ bursă din SUA pentru a investiga COVID – Black News

Suspectând o bombă, o echipă a poliţiei regionale a fost trimisă la faţa locului, în timp ce poliţiştii au blocat drumurile pe o rază de 300 de metri timp de mai bine de trei ore.

Mass-media locale au mobilizat chiar şi un elicopter pentru a filma activitatea potenţial riscantă a experţilor în explozibili.

Cu toate acestea, după o examinare amănunţită, echipa a descoperit doar “produse pentru adulţi” în interiorul servietei, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Potrivit mass-media locale, zona este cunoscută ca o groapă de gunoi neautorizată.

Citeşte şi: Doi morţi şi clădiri distruse în urma unor bombardamente ruseşti asupra oraşului Zaporojie – Black News

Poliţia japoneză a fost în alertă maximă în ultimele săptămâni în contextul funeraliilor de stat ale fostului premier Shinzo Abe, organizate pe 27 septembrie la Tokyo.

Poliţia a fost criticată pentru modul în care a asigurat securitatea fostului lider, care a fost împuşcat mortal pe 8 iulie în timp ce susţinea un discurs electoral în aer liber în oraşul Nara din vestul ţării.

Tags: Japoniajucarii sexualeKakegawapolitie
Categorii: Știrile zilei