Suspansul se menţine în Spania. Puigdemont îşi SUSPENDĂ declaraţia aşteptată de toată lumea

Publicat:

O declaraţie a liderului separatist catalan Carles Puigdemont, programată joi la ora 13:30 locală şi amânată apoi cu o oră, a fost în cele din urmă ‘suspendată’, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului regional, relatează AFP, Reuters şi dpa, conform agerpres.

Declaraţia este suspendată‘, a afirmat purtătorul de cuvânt, fără să ofere niciun fel de explicaţie, în timp ce Spania aşteaptă în tensiune să afle dacă Puigdemont va convoca alegerile regionale pentru a evita punerea sub tutelă a regiunii cu consecinţe incalculabile.


Liderul catalan urma să susţină o conferinţă de presă la Barcelona după mai multe zile de negocieri în guvernul său cu privire la răspunsul executivului catalan la măsurile prevăzute de guvernul conservator al lui Mariano Rajoy.

Citeşte şi: Puigdemont: Situaţia se va agrava şi mai mult dacă Madridul retrage autonomia Cataloniei

Catalonia ar urma să treacă de vineri sub conducerea directă a Madridului, după tentativa de separatism pe care instanţele spaniole au declarat-o neconstituţională, spunând că este în contradicţie cu legea fundamentală din 1978.

Senatul spaniol urmează să decidă vineri în şedinţă plenară dacă va acorda liderului guvernului conservator Mariano Rajoy, pe baza Articolului 155 din Constituţie, puterea de a demite executivul separatist catalan, precum şi de a pune sub tutelă poliţia, parlamentul şi media publice din Catalonia, pentru şase luni, timp pentru a organiza alegeri la începutul lui 2018 în această regiune.

Însă catalanii sunt divizaţi în proporţii aproape egale în privinţa independenţei, iar unii sunt decişi să opună rezistenţă suspendării de facto a autonomiei regiunii lor, recucerită de la căderea dictaturii lui Francisco Franco (1939-1975), chiar dacă guvernul dă asigurări că ea nu are ca scop decât să restabilească ordinea constituţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.