Suspectul atacului din Marea Britanie este un tânăr libian

Suspectul atacului sângeros din parcul din orașul Reading este Khairi Saadallah, în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost arestat la faţa locului, conform bbc.com, potrivit mediafax.

Suspectul este originar din Libia şi se afla în atenţia serviciilor de securitate MI5 încă din 2019.

Citește și : Trump: Bolton va plăti ‘scump’ pentru ‘încălcarea legii’ prin publicarea cărţii sale

Tânărul se afla în atenţia autorităţilor deoarece avea planuri să călătorească în Siria. Întrucât nu s-a găsit nimic suspect, serviciile de securitate nu au deschis nicio investigaţie la acel moment.

Consultantul poliţiei metropolitane, Neil Basu, şeful anti-tero, a descris atacul ca fiind o atrocitate şi a spus că este alături de familiile celor ucişi.

La rândul său, premierul englez, Boris Johnson, spune că este „profund afectat” de atacul din parc.

Citește și : Atac sângeros în Marea Britanie: trei oameni au fost înjunghiaţi mortal într-un parc din Reading

Investigatorii nu mai au alţi suspecţi.

Atacul s-a produs sâmbătă în jurul orei 19.00 într-un parc din oraşul Reading. Un martor ocular a povestit cum un bărbat s-a apropiat de un grup de aproximativ 10 persoane şi a început să înjunghie la întâmplare. Loviturile de cuţit au fost îndreptate către zona gâtului şi sub braţe. Trei persoane au fost confirmate decedate, iar alte trei au fost rănite grav.

This post was last modified on 21/06/2020 20:39 20:39

Tags: libiamarea britanieNeil BasuReadingsiria
Categorii: Diaspora