X

Suspendarea Parlamentului pentru a forţa un Brexit fără acord ar fi scandaloasă (parlamentar laburist)

Un parlamentar britanic conservator care speră să o înlocuiască pe prim-ministrul Theresa May nu a exclus duminică suspendarea Parlamentului dacă deputaţii încearcă să blocheze ieşirea Marii Britanii din UE fără acord. Orice sugestie de suspendare a Parlamentului ar fi “scandaloasă”, a reacţionat imediat un adversar laburist, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Conservatorul Dominic Raab a spus că este foarte puţin probabil ca parlamentul să fie suspendat în legătură cu Brexitul, dar a refuzat să excludă această posibilitate.

Citește și : Macron vrea să rupă relaţiile cu aliaţii spanioli din Parlamentul European

Orice sugestie de suspendare a Parlamentului pentru a încerca forţarea unui aşa numit Brexit “fără acord” ar fi “scandaloasă” şi probabil că nu se va întâmpla niciodată, a declarat Hilary Benn, parlamentar laburist de opoziţie şi preşedinte al comisiei parlamentare privind Brexitul.

“Ar fi scandalos să folosim acest lucru pentru a încerca şi chiar a închide uşile Camerei Comunelor, astfel încât deputaţii să nu se poată întâlni şi exprima un punct de vedere … pur şi simplu nu cred că acest lucru se va întâmpla”, a declarat Benn pentru Sky News, conform Reuters.

Şi fostul ministru de externe britanic Boris Johnson, favorit la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator, ar fi dat asigurări într-o întâlnire privată cu parlamentari conservatori pro-Brexit, desfăşurată săptămâna trecută, că nu va exclude în mod explicit posibilitatea suspendării parlamentului pentru a forţa un Brexit fără acord, conform cotidianului The Times, citat de agenţia de presă britanică menţionată.

Citește și : India adoptă taxe vamale de retorsiune asupra unei serii de 28 de produse americane

Tags: acordbrexitDominic RaabHilary BennTheresa MayUE
Categorii: Diaspora