X

Sustinatorii lui Julian Assange s-au adunat în faţa ambasadei Ecuadorului din Londra, pe fondul zvonurilor că ar putea fi evacuat din clădire

Susţinătorii fondatorului Wikileaks Julian Assange s-au adunat în faţa ambasadei Ecuadorului din centrul Londrei după ce organizaţia a informat că sursele sale din Ecuador au dezvăluit că el ar putea fi evacuat din clădire „în câteva ore sau zile”, scrie The Guardian, potrivit News.ro.

Ministerul de Externe al Ecuadorului a emis un comunicat în care precizează că nu comentează „zvonurile şi teoriile care nu au nicio bază documentată”, însă un oficial ecuadorian a declarat că nu a fost luată o decizie.

Citește și : Trump va lipsi din nou de la dineul „plictisitor” şi „prea negativ” al corespondenţilor la Casa Albă

Wikileaks consideră că Assange urmează să fie extrădat în SUA dacă va părăsi clădirea şi va fi arestat de poliţie în baza unui mandat european de arestare.

O camionetă care avea expus un afiş cu poze ale lui Assange şi Chelsea Manning, care a oferit Wikileaks 750.000 de documente clasificate, a fost parcată în faţa ambasadei. Pe afiş, cei doi aveau gura astupată cu steagul SUA iar dedesubt era redactat mesajul „#Libertateadeexprimare … în afară de crime de război”.

Maşina a fost mutată după ce un ofiţer i-a transmis şoferului că a primit o plângere de la ambasadă pentru că vehiculul blochează locurile de parcare ale ambasadei.

Susţinătorii lui Assange au oferit trecătorilor broşuri în care făceau apel la oameni să le trimită scrisori aleşilor locali pentru a apăra Wikileaks şi au afişat un banner pe care scria: „Adevărul vă va elibera. Eliberaţi-l pe Julian Assange”.

Un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May a declarat: „Este o problemă a guvernului ecuadorian. Ştiţi că au existat discuţii între guvernul britanic şi cel ecuadorian de ceva timp pentru a încerca să fie găsită o soluţie. Însă nu am alte informaţii”.

Citește și : Erdogan: Turcia va cumpăra rachetele ruseşti S-400. Argumentele SUA sunt foarte eronate

Assange se află în ambasada Ecuadorului din 2012 după ce a cerut azil politic în urma unei hotărâri judecătoreşti conform căreia el ar trebui să fie extrădat de către Marea Britanie în Suedia pentru a fi judecat pentru acuzaţiile de agresiune sexuală.

Suedia a renunţat la acuzaţii în 2017 însă Assange a rămas în ambasadă din cauza mandatului de arestare pe numele său emis de poliţia metropolitană britanică. El se teme că va fi extrădat în SUA dacă va fi arestat în Marea Britanie pentru a fi judecat privind publicarea de către Wikileaks a unor documente clasificate.

Tags: Chelsea ManningecuadorJulian AssangelondraSUAWikiLeaks
Categorii: Diaspora