X

Susţinere prudentă a liberalilor europeni pentru Margrethe Vestager la preşedinţia CE

Liderii liberali europeni au exprimat marţi o susţinere prudentă pentru daneza Margrethe Vestager la preşedinţia Comisiei Europene, cu câteva ore înaintea unui summit pe această temă a şefilor de stat şi de guvern ai celor 28, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Avem, bineînţeles, preferinţele noastre personale” privind cei care ar trebui să fie în fruntea instituţiilor, a declarat premierul olandez, Mark Rutte, la sosirea la o reuniune a liderilor din ALDE.

Citește și : Teheranul salută oferta Japoniei de a fi mediator în negocierile cu Washingtonul

O prudenţă care se explică prin discuţiile delicate privind succesiunea lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene, notează AFP.

“În această seară, vom vorbi despre conţinut, nu despre persoane”, a adăugat el. “Ne vom concentra asupra priorităţilor noastre pentru următorii cinci ani şi pe această bază vom decide care este cea mai bună persoană”, a mai spus Rutte.

Omologul său luxemburghez Xavier Bettel a salutat la rândul lui “competenţa” lui Margrethe Vestager, în timp ce premierul belgian Charles Michel nu a făcut declaraţii presei.

Cei trei lideri se întâlnesc la sfârşitul după-amiezii la Bruxelles cu omologii lor europeni pentru a continua tratativele dificile pentru desemnarea noilor şefi ai instituţiilor europene, în lumina rezultatului alegerilor europene.

Liberala Margrethe Vestager se numără printre candidaţii declaraţi la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la şefia Comisiei Europene, împreună cu conservatorul german Manfred Weber, social-democratul olandez Frans Timmermans, desemnaţi de partidele lor capi de listă înainte de alegerile europene.

Daneza, în prezent comisar european pentru concurenţă, a apreciat la rândul ei că situaţia actuală rămâne “opacă şi delicată”. El reaminteşte că ea crede că postul ar trebui să revină unei femei.

Citește și : Jared Kushner susţine un turneu de promovare a planului de pace israeliano-palestinian în Orientul Mijlociu

Reprezentanţii diferitelor grupuri politice au reamintit marţi că viitorul preşedinte al Comisiei Europene ar urma să fie ales dintre candidaţii desemnaţi înainte de alegeri, semnând o “declaraţie comună” în acest sens.

Însă grupul ALDE – din care vor face parte în viitorul Parlament European şi eurodeputaţii francezi din partidul preşedintelui Emmanuel Macron – s-a desolidarizat de acest text.

Tags: ALDEguvernJean-Claude JunckerMargrethe VestagerMark Rutte
Categorii: Diaspora