
Administratorul unei întreprinderi din municipiul Soroca a fost amendat de instanța de judecată după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă a constatat restanțe salariale de peste 3,5 milioane de lei și mai multe încălcări ale legislației muncii care au afectat peste 220 de angajați.
Citește și: Risc de inundații. A fost emis Cod GALBEN
Potrivit Noi.md, Hotărârea a fost pronunțată pe 19 mai 2026 de Judecătoria Soroca, în urma examinării unui dosar contravențional privind neachitarea salariilor și indemnizațiilor către angajații unei companii locale.
Documentele instanței arată că angajaților nu le-au fost achitate la timp salariile pentru lunile septembrie–octombrie 2025, iar restanțele salariale au ajuns la suma de 3.559.664 de lei. Totodată, au fost constatate încălcări privind plata indemnizațiilor de concediu, achitările la încetarea raporturilor de muncă și lipsa semnăturilor salariaților pe ordinele de concediere.
În hotărâre se menționează că unor salariați nu le-au fost achitate sumele salariale cuvenite după încetarea contractelor de muncă, iar în cadrul controalelor au fost identificate nereguli privind calcularea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
Administratorul întreprinderii nu și-a recunoscut vina și a declarat în instanță că restanțele salariale au apărut din cauza situației economico-financiare dificile a companiei și a lipsei resurselor financiare suficiente.
This post was last modified on 26/05/2026 13:08 13:08