Sute de animale, confiscate de vameşii malaezieni din mâinile traficanţilor

Publicat:

Peste 400 de animale, printre care doi urangutani şi mai mulţi pui de crocodil, au fost confiscate din mâinile traficanţilor de pe un vapor aflat în largul coastelor Malaeziei, au declarat luni autorităţile vamale din această ţară, citate de AFP, scrie agerpres.

Trei persoane suspectate de trafic de animale au fost arestate în urma unei operaţiuni a vameşilor malaezieni în largul insulei turistice Langkawi, în urma căreia acestea au fost împiedicate să îşi transporte valoroasa încărcătură din Indonezia spre Thailanda.


Citește și : Iranul privilegiază pista separatistă arabă după atentatul de la Ahvaz

Printre animalele confiscate, vameşii au descoperit doi urangutani tineri “speriaţi’, precum şi zeci de crocodili de apă sărată, a declarat pentru AFP Rahim Mohamad Zaki Rahim, un membru al serviciului malaezian pentru protecţia animalelor.

De asemenea, vameşii au confiscat circa 350 de exemplare de Petaurus breviceps (mamifere de dimensiuni, originare din estul şi nordul Australiei, Noua Guinee), foarte populare în prezent ca animale de companie, dar şi mai multe specii de papagal.

Traficanţii au încercat să transporte marfa în timpul nopţii, de pe insula indoneziană Sumatra, a cărei junglă adăposteşte numeroase specii rare, prin strâmtoarea Malacca, spre Thailanda, a declarat oficialul vamal Datuk Seri T. Subromaniam, citat de ziarul malaezian The Star.

Citește și : Acuzaţiile de agresiune sexuală la adresa judecătorului Kavanaugh sunt „total politice”, afirmă Trump

Bărbaţii arestaţi riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, a precizat Mohamad Zaki Rahim.

Într-un caz similar, în iunie 2017, autorităţile thailandeze au reţinut un malaezian care încerca să treacă graniţa sudică a ţării cu doi urangutani tineri şi alte 60 de animale într-un taxi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii Au survenit schimbări în orarul de circulație al unor rute de autobuz în suburbiile municipiului...

Mascații au descins la vama Leușeni

Mascații au descins la vama Leușeni Percheziții la vama Leușeni. Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins într-un dosar de corupție. Citește și: Ploaia de...

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale Ploaia de aseară și vântul puternic au făcut prăpăd pe unele drumuri naționale. Citește și:...

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor Atenție, șoferi! Mâine, 19 iulie, între orele 00.00 și 17.00 va fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.