Sute de belaruşi au fost arestaţi în timpul protestelor de duminică – VIDEO

Publicat:

Peste 300 de protestatari au rămas în arest preventiv în aşteptarea procesului în urma unor mitinguri neautorizate în masă duminică în Belarus, au anunţat luni autorităţile, citate de DPA, potrivit agerpres.

Proteste în masă au loc în Belarus în fiecare weekend de aproape cinci luni, în timp ce opoziţia politică rămâne determinată în eforturile de demitere a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.


Citeşte şi: Premierul australian reacţionează dur la o postare a unui oficial chinez

“Ieri, în total în toată ţara 313 persoane au fost arestate preventiv pentru încălcarea legislaţiei cu privire la evenimentele în masă”, a declarat Ministerul de Interne de la Minsk într-un comunicat.

Organizaţia pentru drepturile omului din Belarus, Viasna, care monitorizează mişcarea de protest, a anunţat că cel puţin 416 persoane au fost arestate, potrivit unui raport pe website-ul său.

Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, conduce această fostă republică sovietică din Europa de Est, situată între Rusia şi Polonia membră a UE, de peste un sfert de secol, tolerând puţin disidenţa.

Citeşte şi: Poliţia franceză a arestat 81 de protestatari

Opoziţia politică acuză guvernul lui Lukaşenko că a fabricat rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale de la 9 august pentru ca el să îşi menţină puterea.

Uniunea Europeană a denunţat alegerile ca fiind “nici libere, nici corecte” şi a refuzat să-l recunoască pe Lukaşenko ca actual preşedinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.