Sute de cazuri de gripă raportate. Cele mai multe – în capitală

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 324 de cazuri de gripă sezonieră, anunță specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).

Citește și: Viața devine din ce în ce mai scumpă

Cele mai multe cazuri au fost raportate în municipiul Chișinău – 250. La Bălți au fost înregistrate 15 cazuri de gripă., La Ialoveni și Soroca – câte 6 cazuri. La  Călărași, Criuleni –  câte 5 cazuri. La Căușeni, Florești, Orhei, Ștefan-Vodă – câte 4 cazuri. La  Cimișlia, Comrat, Edineț, Sângerei – câte 3 cazuri. La Strășeni, Ungheni – câte 2 cazuri. La Basarabeasca, Briceni, Dondușeni, Fălești, Leova – câte un caz).

Potrivit specialiștilor, datele arată o descreștere cu 25% în comparație cu săptămâna precedentă. Totodată, de la începutul lunii octombrie trecut,  au fost înregistrate 1 635 de cazuri de gripă.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 7 cazuri de COVID-19, în descreștere cu 30% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii de până la 14 ani nu au fost raportate cazuri.

În perioada 3-9 februarie curent, au fost înregistrate 9 589 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (61%).

Morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, cu 3% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și în descreștere cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior.

This post was last modified on 11/02/2025 17:08 17:08

Tags: ANSPCovin-19gripagripa Moldova
Știrile zilei