Sute de copii din Criuleni au cerințe educaționale speciale

În raionul Criuleni, 453 de copii și adolescenți au cerințe educaționale speciale, iar pentru 63 dintre ei, dizabilitatea severă poate fi o provocare suplimentară.

Citește și: Merele moldovenești vor fi exportate în India

Cu toate acestea, accesul la educație incluzivă le poate transforma viitorul, apreciază specialiștii din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC). În cadrul unui eveniment de mobilizare a comunității din Criuleni, organizat în cadrul campaniei „Învățăm împreună”, specialiști din educație, sănătate și asistență socială au discutat despre importanța integrării copiilor în școli și grădinițe și au împărtășit soluții și bune practici în sprijinul copiilor cu dizabilități.

Eleonora Verdeș este exemplul viu al puterii incluziunii. După ce i s-a oferit șansa de a învăța la o școală profesională, și-a găsit un loc de muncă și s-a integrat cu succes în comunitate.

„După frecventarea claselor primare și până la 18 ani am stat acasă. Apoi am avut șansa de a studia la o școală profesională unde am fost ajutată mereu, inclusiv de colegi ca să urc scările. Am învățat 3 ani, acum am un serviciu și fac lucruri confecționate manual”, spune Eleonora.

This post was last modified on 25/02/2025 13:35 13:35

Tags: copii cu cerințe educaționale specialecopii cu dizabilitățiCriuleniMEC Ministerul Educației și Cercetarii
Social