
Peste 200 de elevi din toate regiunile Republicii Moldova au participat astăzi la etapa finală a concursului național EuroQuiz 2025, desfășurată la Palatul Republicii din Chișinău.
Citește și: Sute de consumatori au rămas fără gaz din cauza datoriilor
Finala a reunit 41 de echipe, câte una din fiecare raion al țării, și 5 echipe din municipiul Chișinău. Elevii finaliști au fost selectați în urma etapei regionale a competiției, la care s-au înscris circa 500 de echipe, adunând în total aproximativ 2500 de liceeni din întreaga țară. Fiecare echipă a fost formată din 5 elevi, coordonați de un profesor.
Ceremonia de premiere s-a desfășurat în prezența Președintei Republicii Moldova Maia Sandu, care a felicitat participanții și a înmânat trofeul pentru Marele Premiu.
Câștigătorii ediției 2025 vor beneficia de o vizită educațională la instituțiile europene de la Bruxelles, iar toți cei 205 elevi finaliști vor participa la o tabără de vară în România, dedicată dezvoltării competențelor civice și europene.
Profesorii coordonatori au fost premiați cu diplome de recunoaștere, rucsacuri, jocuri educative și vouchere pentru achiziția de carte, ca semn de apreciere pentru implicarea lor.
This post was last modified on 08/05/2025 08:09 08:09