X

Sute de greci au manifestat la Atena pentru primirea de migranţi

Sute de persoane au manifestat duminică pe străzile Atenei împotriva respingerii migranţilor şi violenţei la frontiere, la câteva zile după descoperirea a 19 cadavre de migranţi care au murit de frig în apropierea graniţei greco-turce, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Potrivit poliţiei elene, aproximativ 700 de persoane au mărşăluit din Piaţa Omonia, în centrul Atenei, până în Piaţa Syntagma din faţa Parlamentului grec.

Citeşte şi: STARE de URGENŢĂ în Ottawa – Black News

Manifestanţii, care s-au adunat la apelul unor grupuri de stânga şi antirasiste, şi-au exprimat furia împotriva “uciderii migranţilor la graniţă”, desfăşurând banderole pe care scria “Opriţi respingerea şi violenţa la frontiere”. Alţii cărau o navă de salvare.

În Piaţa Syntagma, ei au păstrat un minut de reculegere în amintirea migranţilor decedaţi.

Autorităţile turce au declarat joi că au găsit 19 cadavre de migranţi, morţi de frig lângă graniţa cu Grecia miercuri, acuzând Atena că a creat această dramă.

Potrivit Ankarei, aceşti migranţi au fost dezbrăcaţi de haine şi împinşi înapoi de poliţiştii de frontieră greci, ceea ce Atena a negat.

“Orice sugestie că au fost respinşi în Turcia este absolut nefondată. Nu au ajuns niciodată la graniţă”, a reacţionat ministrul grec al migraţiei, Notis Mitaraki.

Citeşte şi: Spotify spune de ce contează Joe Rogan și podcast-ul său – Black News

Ankara acuză cu regularitate autorităţile elene că resping ilegal spre teritoriul turc migranţii care încearcă să treacă în Grecia, ceea ce Atena a negat întotdeauna.

Atena, la rândul său, acuză Ankara că închide ochii asupra persoanelor care încearcă să treacă graniţa, încălcând acordul din martie 2016 care prevedea un efort real al Turciei pentru a limita migraţia.

Tags: ankaraatenagreciamigrantiNotis MitarakiPiaţa OmoniaPiaţa Syntagmaturcia
Categorii: Diaspora