
În prima jumătate a anului 2024, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a susținut acuzarea de stat împotriva a 280 de inculpați în dosare de trafic de ființe umane.
Potrivit autorităților, deși totalul inculpaților acuzați acum în judecată reprezintă cifra mai multor dosare penale trimise în judecată și din alți ani, dintre aceștia, doar în prima jumătate de an curent, procurorii PCCOCS au trimis în judecată 33 de persoane.
Citeşte şi: Percheziții în Găgăuzia la adjunctul lui Guțul, Victor Petrov – Stiripesurse.md
Reprezentanții PCCOCS, datorită eforturilor acuzatorilor de stat din procuratura specializată, au fost condamnate 30 de persoane pentru trafic de ființe umane, inclusiv la pedepse cu închisoare reală de până la 16 ani.
Așadar, abuzatorii a 75 de victime ale trafucului de ființe umane (inclusiv 15 copii, dintre care o victimă este un băiat) au ajuns să fie investigați penal, sub conducerea procuraturii specializate. Deși, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut acest număr al victimelor este mai mic, totuși în prima jumătate a anului 2024 au fost înregistrate mai multe cauze penale privind traficul de ființe umane (32 în raport cu 23 cauze în 2023), dintre care zece vizează traficul de copii.
Urmare a investigațiilor, în această perioadă au fost deconspirați infractori care au comis trafic de ființe umane manifestat prin diferite forme, inclusiv: exploatare sexuală, pornografie infantilă, mamă surogat, proxenetism și migrație ilegală.