Sute de migranţi încearcă să treacă graniţa Serbiei cu Ungaria

Publicat:

Un grup de 400-500 de migranţi s-au adunat la frontiera Serbiei cu Ungaria din zona oraşului ungar Tompa şi încearcă să treacă graniţa în Ungaria pentru a-şi continua apoi drumul către vestul Europei, transmite joi agenţia MTI, citând postul M1, potrivit agerpres.

Corespondentul acestui post la faţa locului afirmă că mulţimea este tot mai hotărâtă, dar paşnică, menţionând că organizatorii caravanei de migranţi, formată în ultimele săptămâni cu ajutorul reţelelor de social media, nu vor tolera acte de vandalism şi că vor să treacă graniţa în mod paşnic.


Citește și : Un antreprenor american a fost răpit săptămâna trecută în estul Afganistanului

Unul dintre migranţi a spus la postul M1 că ei nu intenţionează să rămână în Ungaria sau în România, ci mai degrabă să ajungă în vestul Europei.

Poliţia ungară a format un dispozitiv în zonă pentru a împiedica intrarea migranţilor în Ungaria, iar postul de frontieră de la Tompa a fost închis temporar.

Preşedintele comisiei de apărare din parlamentul ungar, Lajos Kosa, a declarat tot la postul M1 că astfel de convoaie de migranţi sunt formate pentru a ”testa” frontiera ungară şi pentru a vedea cum poate fie ea străpunsă.

La rândul său, avocatul ungar specialist în drept internaţional Norbert Toth a estimat la acelaşi post că obiectivul marşurilor migranţilor este ca presa europeană să contureze o imagine despre ”cruzimea” cu care Ungaria tratează solicitanţii de azil. ”Legile sunt destul de clare. Ungaria le poate permite acestor persoane să intre doar încălcând propriile sale legi şi pe cele ale UE. Vorbim despre frontiera externă a spaţiului Schengen, aşadar regulile Schengen trebuie respectate”, a susţinut avocatul intervievat.

Citește și : Serbia susţine noul proces de aderare la UE propus de Bruxelles

Un ofiţer de poliţie sârb a confirmat pentru agenţia France Presse că ”circa o sută de migranţi” s-au adunat într-un spaţiu de la frontiera cu Ungaria. Unii dintre migranţii din acest grup provin din Siria, Afganistan şi Yemen şi afirmă că vor rămâne în acea zonă de la graniţa sârbo-ungară până când li se va permite să-şi continue călătoria.

Forţele de ordine ungare au tras săptămâna trecută focuri de avertisment pentru a împiedica intrarea în ţară a unui grup de 60-70 de migranţi, într-o altă zonă de la frontiera cu Serbia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.