X

Sute de mii de locuinţe din nord-estul Statelor Unite au rămas fără electricitate în urma unei furtuni

Peste 600.000 de locuinţe au rămas fără electricitate miercuri dimineaţă în nord-estul Statelor Unite în urma unei furtuni violente care a provocat rafale de vânt cu viteze de până la 140 de kilometri la oră, potrivit serviciilor meteorologice americane (NWS), informează AFP, potrivit agerpres

Statul Massachusetts a fost cel mai afectat, cu 466.000 de locuinţe rămase fără electricitate la ora 8:00 (12:00 GMT). Autorităţile meteorologice au evaluat situaţia ca fiind ”periculoasă” şi au avertizat asupra riscului producerii unor ”rafale de vânt de tip uragan”. Rafalele au dezrădăcinat numeroşi arbori.

Citește și : China vorbeşte despre deschidere, dar senzaţia este că se închide

”Deplasările sunt nerecomandate”, au precizat serviciile meteorologice din Boston, cel mai important oraş din acest stat situat în regiunea Noua Anglie.

Statul Rhode Island a fost la rândul său grav afectat, cu 91.000 de locuinţe private de electricitate.

Situaţia ar trebui să se amelioreze la sfârşitul zilei, potrivit NWS, care a anunţat că ”furtuna de coastă se va îndepărta de nord-estul Statelor Unite”.

Citește și : Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA

Tags: electricitatefurtuniNWSRhode Island
Categorii: Știrile zilei