X

Sute de mii de militari şi poliţişti indonezieni vor supraveghea respectarea distanţării fizice

Indonezia va desfăşura 340.000 de militari şi poliţişti care vor supraveghea respectarea măsurilor de distanţare fizică în vederea limitării răspândirii COVID-19, a anunţat armata indoneziană, în contextul în care a patra cea mai populată ţară din lume se pregăteşte să-şi redeschidă economia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Şeful forţelor armate indoneziene, Hadi Tjahjanto, a declarat că militarii şi poliţiştii vor fi desfăşuraţi în patru provincii – Jakarta, Java Occidentală, Sumatra Occidentală şi Gorontalo.

Citeşte şi: Un nou cutremur puternic a zguduit Noua Zeelandă

Misiunea lor va fi de a se asigura că populaţia respectă recomandările în materie de sănătate publică stabilite de guvern, printre care purtarea măştilor şi respectarea măsurilor de distanţare fizică.

Numărul persoanelor confirmate cu COVID-19 în Indonezia a ajuns luni seara la 22.750, cu 1.391 de cazuri mortale.

Programul preşedintelui indonezian Joko Widodo pentru marţi include inspectarea pregătirilor pentru redeschiderea unui mall din Bekasi, oraş din apropierea capitalei Jakarta.

Capitala Indoneziei urmează să pună capăt ”restricţiilor sociale pe scară largă” pe 4 iunie, atunci când pot fi redeschise centrele comerciale şi va fi reluată activitatea în alte sectoare economice.

Citeşte şi: Cadrele medicale spaniole au ieşit în stradă să protesteze

Guvernul de la Jakarta a fost acuzat de către unii experţi că raportează un număr de cazuri de COVID-19 mai mic decât cel real, ca urmare a ratelor de testare scăzute.

Şeful statului indonezian s-a arătat încrezător că aplicarea mai strictă a măsurilor de distanţare fizică va putea conduce la aplatizarea curbei epidemiologice privind COVID-19. ”Rata transmiterii este în declin în unele provincii şi sperăm că această tendinţă va continua odată cu desfăşurarea masivă a soldaţilor şi poliţiştilor pe teren”, a spus Joko Widodo. 

Tags: Bekasicovid-19GorontaloHadi TjahjantoindoneziaJakartaJava OccidentalăJoko WidodoSumatra Occidentală
Categorii: Știrile zilei