Sute de persoane au demonstrat pe covorul roşu de la Veneţia pentru acţiuni împotriva schimbărilor climatice

Publicat:

Aproximativ 300 de protestatari au demonstrat, sâmbătă, pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Veneţia pentru luarea de atitudine împotriva schimbărilor climatice şi interzicerea pătrunderii în lagună a vaselor de croazieră, potrivit news.ro .

În înregistrările video de la faţa locului, purtând salopete albe, demonstranţii apăreau aşezaţi pe covorul roşu ţinând pancarte pe care era scris „Casa noastră este în flăcări” şi „Nu vaselor de croazieră!”. Ei au stat câteva ore, paşnici, iar poliţia i-a supravegheat în tot acest timp.


Citește și : Uniunea Europeană salută schimbul de prizonieri între Rusia şi Ucraina

Protestatarii, parte a grupului activist italian The Venice Climate Camp, plănuiesc şi un marş pentru sâmbătă.

Mick Jagger şi Donald Sutherland, prezenţi la festival pentru a-şi prezenta filmul „The Burnt Orange Heresy”, care va fi proiectat sâmbătă seară, după gala de premiere, şi-au exprimat susţinerea faţă de cauza lor.

Liderul trupei The Rolling Stones a declarat la conferinţa de presă susţinută la Veneţia: „Mă bucur că fac asta. Pentru că ei sunt cei care vor moşteni planeta”.

„Suntem într-o situaţie dificilă acum. Mai ales în SUA, unde toate controalele de mediu existente sunt ţinute înapoi de administraţia actuală. Atât de mult încât toate sunt eliminate”, a continuat el.

Citește și : 52% dintre italieni au o opinie negativă despre noul guvern Conte (sondaj)

Jagger a adăugat: „Statele Unite, care ar trebui să fie liderul mondial în controlul mediului, a pierdut asta. Mă bucur că oamenii simt atât de puternic încât vor să protesteze, fie că este vorba despre covorul roşu sau de alte locuri”.

Sutherland şi-a manifestat sprijinul atrăgând atenţia că măsurile de protejare a mediului luate în timpul administraţiei Obama „erau cu greu mulţumitoare, iar acum sunt distruse”.

„Sunt distruse în Brazilia şi vor fi şi în Anglia”, a adăugat el. „Ecologiştii trebuie să lupte mai mult şi trebuie să primească susţinere pe cât posibil”.

Cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia se va încheia sâmbătă seară, când vor fi anunţaţi câştigătorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.