Sute de persoane dintr-un centru de detenţie pentru migranţi africani în Libia, în greva foamei după atacul aerian

Publicat:

Sute de persoane dintr-un centru de detenţie pentru migranţi africani în Libia, bombardat săptămâna trecută, au început o grevă a foamei cerând evacuarea din ţară, a anunţat marţi un responsabil al acestui centru, citat de DPA, potrivit agerpres.

Centrul, situat în suburbia Tajoura a capitalei Tripoli, a fost vizat săptămâna trecută de două lovituri aeriene care au făcut 53 de morţi şi 130 de răniţi, potrivit Oficiului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).


Citește și : Putin s-a pronunţat împotriva unor noi sancţiuni ruseşti împotriva Georgiei, ‘din respect pentru poporul georgian’

Aproximativ 365 de persoane luau parte marţi la greva foamei, într-un efort de a primi garanţii de la Naţiunile Unite că centrul nu va fi atacat din nou, potrivit lui Mahmoud Taweer, purtător de cuvânt al centrului.

După atac, migranţii şi refugiaţii din centru au refuzat să doarmă înăuntru, a spus Taweer, adăugând că ei nu vor să fie transferaţi într-un alt centru de teamă că aceasta ar întârzia deplasarea lor în altă ţară.

Centrul Tajouraa a fost lovit în timpul unei confruntări armate între guvernul de la Tripoli sprijinit de ONU şi forţe rebele din est conduse de Khalifa Haftar.

Citește și : Netanyahu răspunde amenințărilor Teheranului: Iranul se află în raza loviturilor aeriene israeliene

Haftar a lansat o ofensivă în aprilie pentru a cuceri capitala din mâinile “teroriştilor şi miliţiilor”, potrivit declaraţiilor sale.

Guvernul de Uniune Naţională (GNA) de la Tripoli a acuzat forţele lui Haftar pentru atac, care la rândul lor au dat vina pe GNA.

Grupuri de apărare a drepturilor omului şi agenţii ale ONU au avertizat în mod repetat împotriva bombardării centrelor pentru migranţi, după ce mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat un adăpost în aprilie în sudul Tripoli, făcând mai mulţi răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Liceul Teoretic ‘Ștefan cel Mare’ din Drochia, renovat și modernizat cu susținerea Guvernului Japoniei

Liceul Teoretic 'Ștefan cel Mare' din Drochia, renovat și modernizat cu susținerea Guvernului Japoniei Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din Drochia a fost renovat și...

Ungaria relaxează regimul vizelor pentru cetăţenii ruşi şi belaruşi. UE se teme că această măsură ar putea facilita spionajul Moscovei

Ungaria relaxează regimul vizelor pentru cetăţenii ruşi şi belaruşi. UE se teme că această măsură ar putea facilita spionajul Moscovei Partidul Popular European (PPE) a...

Victimele represiunilor politice vor primi alocaţii mai mari

Victimele represiunilor politice vor primi alocaţii mai mari Alocațiile lunare de stat acordate victimelor represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990 se vor majora începând cu...

Doi morți la Orhei. Au fost striviți de remorca tractorului

Doi morți la Orhei. Au fost striviți de remorca tractorului O nouă tragedie pe șosea. Doi bărbați au murit după ce au fost striviți de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.