Sute de răniţi, peste 1.000 de persoane arestate în protestele violente din Chile

Publicat:

Sute de persoane au fost rănite şi peste 1.000 arestate în timpul protestelor violente din Chile, a anunţat miercuri Ministerul de Interne, informează DPA, potrivit agerpres.

O remaniere a cabinetului şi măsuri pentru reducerea inegalităţii nu au reuşit să calmeze un val de proteste la nivel naţional care continuă în ţara sudamericană de aproape o lună.


Citește și : Ion Chicu, candidatul propus de Dodon pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova

Peste 100 magazine şi centre comerciale au fost jefuite marţi şi în timpul nopţii trecute, a anunţat website-ul de ştiri Emol citând Ministerul de Interne.

Aproximativ 30 de clădiri au fost incendiate şi 20 de cazărmi ale poliţiei atacate. Patru autobuze au fost de asemenea incendiate şi 49 de vehicule ale poliţiei avariate.

Printre răniţi sunt 347 de poliţişti şi 46 de protestatari.

Imaginile televizate au arătat violenţe în masă în oraşul Antofagasta, unde o clădire arzând s-a prăbuşit şi stâlpi pentru trafic au fost doborâţi.

Aproximativ 250.000 de persoane au participat marţi la marşuri de protest, inclusiv 80.000 în capitală.

Violenţele au făcut până acum aproximativ 20 de morţi.

Citește și : Florence Parly: Statele europene ar trebui să constituie un ‘pilon’ în cadrul NATO

Demonstraţiile au izbucnit iniţial după majorarea tarifelor la metrou. Preşedintele Sebastian Pinera a anulat majorările şi a anunţat măsuri, inclusiv pensii mai mari şi creşteri de taxe pentru cei bogaţi. Dar protestatarii cer acum o reformă constituţională.

Marţi, Pinera a cerut “tuturor actorilor” să înceapă să lucreze la o nouă constituţie.

Tulburările politice au afectat economia: guvernul şi-a revizuit previziunile de creştere pentru anul curent la 2%, de la 2,6%, în timp ce la 790 de pesos pentru un dolar, moneda chiliană a atins miercuri cea mai mică valoare de după 1990. Înainte de criză rata de schimb era de 710 pesos pentru un dolar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.