Sute de turişti, blocaţi pe muntele indonezian Rinjani, coboară la poalele masivului

Publicat:

Circa 700 de de turişti coborau luni de pe muntele Rinjani din insula indoneziană Lombok, la o zi după ce un puternic cutremur cu magnitudinea 6,4 a provocat rostogolirea bolovanilor pe versanţi, producând panică în rândul celor surprinşi pe munte de seism, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Administraţia parcului naţional a precizat că o rută importantă către vârful de 3.726 de metri al vulcanului a fost degajată, iar un elicopter furnizează provizii celor celor care se mai află încă pe munte.


Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

Aproximativ 689 de persoane se aflau încă pe Rinjani, a spus Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru intervenţie în caz de dezastre.

”Sute de excursionişti aflaţi pe trasee nu au mai putut coborî atunci când au dorit pentru că potecile erau acoperite de resturi aduse de alunecările de teren şi le-a fost teamă de noi alunecări de teren”, a spus Sutopo într-o conferinţă de presă.

Un număr de 820 de persoane, cei mai mulţi străini, se aflau pe muntele Rinjani în momentul cutremurului care a blocat două dintre căile de acces, a spus duminică seara, pe Twitter, purtătorul de cuvânt.

Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt de naţionalitate thailandeză (337), urmaţi de francezi, olandezi şi spanioli.

Autorităţile au spus că estimează că 500 de turişti vor ajunge la baza muntelui până la ora 5 p.m., a spus Agung Pramuja, un oficial din cadrul agenţiei pentru intervenţie în caz de dezastre din regiunea West Nusa Tenggara.

Acesta a mai spus că o alunecare de teren declanşată de seism a izolat un grup de şase oameni aflaţi la lacul format în craterul celui de-al doilea celui mai înalt vulcan din Indonezia. Circa 100 de militari, poliţişti şi salvatori au intervenit pentru a-i aduce pe oameni la baza muntelui în siguranţă, în timp ce elicopterele caută alte eventuale persoane izolate.

Oficialii au spus că bilanţul cutremurului de duminică, care a avut loc în nordul insulei Lombok, dar a fost resimţit şi în insula turistică Bali, este de 16 morţi. Peste 335 de oameni au fost răniţi, mulţi de către clădirile dărâmate.

Drumeţia către vârful craterului de pe muntele Rinjani durează două zile şi o noapte, iar drumul de întoarcere tot atât, potrivit site-ului parcului naţional.

”Când am simţit mişcările telurice sub picioarele noastre, ne-am uitat în sus şi am văzut oameni căzând… şi bolovani rostogolindu-se în jos spre lac”, a spus Suhas Yadav, unul dintre cei trei turişti indieni aflaţi în apropierea vârfului în momentul producerii cutremurului.

Vezi şi: Tragedie aviatică în China. Un elicopter s-a prăbuşit la periferia Beijingului – VIDEO

”Panica a fost aşa de mare încât ne-am întors şi am început să alergăm”, a spus acesta într-un SMS destinat Reuters. ”După asta, nu m-am putut gândi decât cum să cobor cât mai repede posibil”.

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 este considerat puternic şi poate provoca pagube importante.

Seismul de pe insula Lombok , al cărui epicentru a fost situat la adâncime mică, de şapte kilometri, a avut loc la ora locală 06:47 duminică (22:47 GMT sâmbătă). Potrivit oficialilor, a avut 280 de replici.

Cutremurele sunt frecvente în Indonezia, situată pe Cercul de Foc al Pacificului, zonă foarte activă din punct de vedere seismic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

ANI a prins-o pe Sinilga Școlnic cu o avere de nejustificat

ANI a prins-o pe Sinilga Școlnic cu o avere de nejustificat Autoritatea Națională de Integritate a constatat că pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, a încălcat...

Mii de persoane au apelat la corturile de prim ajutor pe parcursul săptămânii trecute

Mii de persoane au apelat la corturile de prim ajutor pe parcursul săptămânii trecute Pe parcursul săptămânii trecute, când temperaturile au depăși valori de 40...

Maidanezii pun stăpânire pe Glodeni: Au muşcat un copil în curtea casei sale

Maidanezii pun stăpânire pe Glodeni: Au muşcat un copil în curtea casei sale Un copil a fost mușcat de un câine maidanez, chiar în curtea...

Candidații la studii de licență pot depune actele începând de astăzi

Candidații la studii de licență pot depune actele începând de astăzi Începând de astăzi, candidații la studii de licență pot depune dosarele pentru participare la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.