Svetlana Tihanovskaia se angajează să continue lupta; SUA impun noi sancţiuni Belarusului

Publicat:

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, s-a angajat luni să continue lupta, la un miting organizat la un an de la alegerile prezidenţiale la care i-a fost rivală şefului de stat autoritar Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP, potrivit agerpres

La 9 august 2020 “am votat pentru libertate”, a declarat Tihanovskaia în cadrul unei reuniuni la care au luat parte circa 200 de persoane în centrul capitalei lituaniene Vilnius, la care a participat şi premierul republicii baltice, Ingrida Simonyte.


Citește și : Un plic cu gloanțe a fost trimis pe adresa Papei Francisc

“În cursul anului care a trecut am învăţat o lecţie: dacă ne oprim, generaţia copiilor noştri va plăti şi mai scump pentru a-şi obţine libertatea. Nu ne vom opri. Vom continua lupta pentru ca mii de oameni să poată ieşi din închisoare. Vom continua lupta pentru a ne elibera de teama care ne înlănţuie ţara”, a spus ea.

Svetlana Tihanovskaia a decis să ia parte la alegerile prezidenţiale din Belarus de anul trecut după respingerea candidaturii şi arestarea soţului ei, un blogger de opoziţie, aminteşte AFP.

În urma unei campanii electorale bine primite, ea şi-a proclamat victoria, pentru a fugi însă din ţară la câteva zile după scrutin, de teamă pentru propria-i securitate, în condiţiile în care autorităţile lansaseră represalii dure împotriva manifestaţiilor de protest anti-regim.

Tihanovskaia a obţinut ulterior sprijinul statelor occidentale, care consideră frauduloasă realegerea lui Lukaşenko, şi recent s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Boris Johnson.

Citește și : Un iranian moare de covid la fiecare două minute

Tot luni, Washingtonul a anunţat o nouă rundă de sancţiuni împotriva unor personalităţi, companii şi entităţi din Belarus care funcţionează ca ”portofel” al regimului, potrivit unei declaraţii a secretarului american al trezoreriei, Janet Yellen.

Printre acestea se numără Comitetul Naţional Olimpic din Belarus, compania publică Belaruskali OAO, unul dintre cei mai mari producători de îngrăşăminte pe bază de potasiu din lume, precum şi mai mulţi oameni de afaceri şi companiile pe care aceştia le controlează în domenii cum ar fi energia sau transporturile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.