SVR-ul este sigur: NATO nu va reuşi să-i provoace Moscovei o ‘înfrângere strategică’

Publicat:

Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narâşkin, a declarat miercuri că NATO nu va reuşi să-i provoace Moscovei o “înfrângere strategică”, în pofida faptului că a trimis arme şi echipamente militare în Ucraina în valoare de miliarde de dolari, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Narâşkin, care este un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a acuzat NATO că ridică miza în conflict furnizându-i Kievului arme mai avansate.


Citeşte şi: GREVĂ masivă a profesorilor, funcţionarilor publici şi lucrătorilor feroviari din UK – Black News

“NATO ridică miza pentru că încă visează la o înfrângere strategică a Rusiei”, a declarat Narâşkin într-un interviu televizat pentru agenţia de ştiri RIA dat publicităţii miercuri.

“Dar asta nu se va întâmpla”, a adăugat el.

El a făcut aceste afirmaţii în contexul în care SUA pregătesc ultimul pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de circa 2 miliarde de dolari. Printre armele oferite ar urma să se afle, pentru prima dată, şi rachete cu o rază de acţiune de până la 150 km.

Washingtonul a ezitat până acum să furnizeze Kievului arme cu rază lungă de acţiune, aparent temându-se că acestea ar putea fi folosite în atacuri asupra Rusiei, ceea ce ar putea aduce Moscova şi NATO mai aproape de un conflict direct.

Narâşkin a criticat şi ultimele promisiuni ale Washingtonului de ajutor militar, afirmând că Moscova “a luat notă de creşterea atât a volumului, cât şi a gamei echipamentului militar furnizat”.

El a spus că SUA şi aliaţii lor sunt “hotărâţi să se războiască cu Rusia până la ultimul ucrainean”.

Citeşte şi: Risc SPORIT de atac terorist la Istanbul! Consulatul german a fost ÎNCHIS! – Black News

După promisiunile SUA, Germaniei şi mai multor alte state europene de a livra zeci de tancuri Ucrainei, oficiali ruşi precum ministrul de externe Serghei Lavrov şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, au acuzat ţările NATO că şi-au asumat un rol mai activ în război.

Kievul şi Occidentul susţin că livrările de arme şi echipament militar sunt vitale pentru ajuta Ucraina să se apere împotriva a ceea ce susţin că este un război ilegal de agresiune declanşat de Rusia, care a trimis zeci de mii de militari în Ucraina în februarie anul trecut în ceea ce a numit o “operaţiune militară specială”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern”

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe medici, asistenți medicali, conducători...

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

Târguri cu produse autohtone în toate sectoarele capitalei

Târguri cu produse autohtone în toate sectoarele capitalei În acest week-end, chişinăuienii și vizitatorii capitalei sunt invitaţi la iarmaroace şi la târguri cu mărfuri şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.