X

SWIFT suspendă accesul unor bănci iraniene la sistemul său de mesagerie

Compania de servicii financiare SWIFT, cu sediul la Bruxelles, a anunţat luni că suspendă accesul unor bănci iraniene, ale căror nume nu au fost făcut publice, la serviciul său de mesagerie în interesul stabilităţii şi al integrităţii sistemului financiar mondial, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o scurtă declaraţie, SWIFT (acronim de la ‘Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication’) nu a făcut nicio menţiune la sancţiunile adoptate luni de Washington contra Iranului, în cadrul eforturilor preşedintelui Donald Trump de a forţa Teheranul să-şi reducă activităţile în domeniile rachetelor balistice şi nuclear.

Citește și : Netanyahu salută „decizia curajoasă” a lui Trump de a reimpune sancţiuni împotriva Iranului

SWIFT este o instituţie privată, deţinută de băncile sale membre. Cu toate acestea, aşa cum au arătat în urmă cu câţiva ani cazurile Iranului şi Rusiei, ea este susceptibilă la presiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA.

SUA au reintrodus luni sancţiunile împotriva sectoarelor petrolier şi financiar ale Iranului care au fost ridicare în timpul fostului preşedinte american Barack Obama, după ce în luna mai actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, a anunţat retragerea SUA din acordul internaţional privind programul nuclear iranian semnat în 2015 între Teheran şi marile puteri ale lumii.

Citește și : Netanyahu salută „decizia curajoasă” a lui Trump de a reimpune sancţiuni împotriva Iranului

În plus faţă de sancţiunile împotriva exporturilor de petrol iraniene, 50 de bănci iraniene au fost plasate pe lista neagră a Statelor Unite, precum şi 200 de persoane.

Tags: bancibarack obamabruxellesCasa AlbaDonald TrumpSWIFTteheran
Categorii: DiasporaSinteze