X

Szijjarto: Europa trebuie să acorde prioritate protejării frontierelor sale externe

Europa ar trebui să acorde prioritate protejării frontierelor sale externe şi dezvoltării capacităţilor conexe, au subliniat marţi, la Ljubljana, miniştrii de externe ungar, Peter Szijjarto, şi sloven, Miro Cerar, transmite MTI, potrivit Agerpres.

”Ajutorul trebuie să fie furnizat acolo unde există probleme, cu proiecte de dezvoltare realizate în ţările de origine ale migranţilor, pentru a se preveni astfel un alt val de migraţie”, a declarat Szijjarto pentru agenţia de presă ungară.

Citește și : Accident de muncă la o centrală nucleară din UK. Cel puţin trei oameni sunt răniţi

Szijjarto şi Cerar au calificat drept incorectă şi inacceptabilă recenta decizie a Austriei de a reintroduce controale de-a lungul graniţelor sale cu Slovenia şi Ungaria.

Cei doi miniştrii au discutat, de asemenea, despre securitatea şi cooperarea bilaterală în domeniul energiei.

Pe agenda vizitei la Ljubljana a şefului diplomaţiei ungare mai figurează participarea, alături de premierul sloven Marjan Sarec, la deschiderea unui târg de carte unde Ungaria este invitat de onoare.

Citește și : Netanyahu: Israelul nu va semna Pactul ONU privind migraţia

Tags: europafrontiereMiro CerarPéter SzijjartosloveniaUngaria
Categorii: Diaspora