Szijjarto: Extinderea în Balcanii de vest poate întări Uniunea Europeană

Publicat:

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a făcut apel miercuri la accelerarea extinderii Uniunii Europene cu statele Balcanilor de vest, subliniind că războiul din Ucraina a pus UE în faţa unor serioase provocări şi arătând că Uniunea a făcut o greşeală tergiversând extinderea în trecut, relatează MTI, potrivit agerpres

“Dacă Balcanii de vest ar fi făcut parte din bloc, impactul dramatic al actualei situaţii dificile ar fi putut fi gestionat mult mai uşor” şi ar fi întărit de asemenea blocul comunitar în faţa imigraţiei ilegale, a declarat ministrul de externe ungar într-o conferinţă de presă comună la Sarajevo cu omologul său din Bosnia-Herţegovina, Elmedin Konakovic.


Citește și : Kyriakos Mitsotakis anunţă luna alegerilor din Grecia

Peter Szijjarto a criticat statele membre care, potrivit lui, “susţin retoric extinderea, dar altfel continuă să blocheze procesul” şi le-a cerut “ţărilor anti-extindere” să nu se mai opună lărgirii, “întrucât acest lucru dăunează Uniunii şi reprezintă un risc de securitate naţională pentru Ungaria”.

Potrivit acestuia, cauzele fundamentale ale migraţiei se agravează şi de aceea presiunea migraţiei este de aşteptat să crească şi mai mult faţă de nivelul deja ridicat de anul trecut, când autorităţile ungare au înregistrat 265.000 de tentative de intrare ilegală.

“Migraţia este periculoasă şi trebuie oprită, iar noi ştim că prin întărirea cooperării cu statele Balcanilor de vest putem opri mai eficient valurile migraţiei”, a insistat Szijjarto.

Şeful diplomaţiei ungare a notat pe de altă parte că stabilitatea în Bosnia-Herţegovina este o prioritate pentru Budapesta şi a invitat UE să facă “paşi semnificativ” pentru a facilita integrarea acesteia, amintind că Ungaria a trimis deja experţi la Sarajevo pentru a contribui la procesul de aderare şi a desfăşurat 165 de militari în cadrul misiunii UE de menţinere a păcii în ţara balcanică. El a menţionat şi faptul că anul trecut volumul comerţului dintre Ungaria şi Bosnia-Herţegovina a înregistrat o creştere record de 21%, ajungând la 600 de milioane de euro.

Citește și : Varşovia spune că axa Rusia-China este periculoasă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.