Szijjarto: Promovarea migraţiei reprezintă ‘o ameninţare foarte serioasă la adresa întregii umanităţi’

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) risipeşte bani pentru a facilita migraţia, care constituie un pericol pentru întreaga lume, în loc să aloce bani pentru combaterea terorismului, a declarat marţi şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, în cadrul unei conferinţe pe teme antiteroriste care se desfăşoară la Viena, informează MTI, scrie agerpres.

Potrivit lui Szijjarto, promovarea migraţiei în lume reprezintă “o ameninţare foarte serioasă la adresa întregii umanităţi”.


Citește și : Zeci de mii de iranieni marchează pe stradă 41 de ani de la revoluţia islamică

În opinia ministrului de externe ungar, pactul global pentru migraţie al ONU încurajează oamenii să-şi părăsească ţările. Aceasta, a subliniat el, pune în pericol regiunile şi ţările prin care trec migranţii.

“Cerem ONU să includă în bugetul ei contraterorismul şi să cheltuiască mai puţin pentru migraţie”, a declarat ministrul ungar la conferinţa organizată de ONU, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi de Elveţia.

Budapesta a criticat constant politicile Uniunii Europene în domeniul migraţiei. La finalul lunii septembrie, şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto declara că politicile “iresponsabile şi dăunătoare” ale Bruxellesului au avut ca rezultat sosirea a milioane de migranţi ilegali pe continent, mulţi dintre ei murind în Marea Mediterană în tentativa lor de a ajunge în Europa. El a ţinut să evidenţieze că peste 300 de persoane au murit în mai mult de 30 de atacuri teroriste comise de persoane cu un trecut de migranţi.

Citește și : Lipsa unui acord cu Londra implică tarife pentru produsele ‘made in UK’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.