Szijjarto: Ungaria sprijină eforturile ONU de a proteja drepturile lingvistice ale minorităţilor naţionale

Publicat:

Ungaria sprijină ferm eforturile ONU de a proteja drepturile lingvistice ale minorităţilor naţionale, a declarat miercuri premierul ungar Peter Szijjarto, după ce a participat la un eveniment organizat de ONU la New York, transmite agenţia MTI, scrie agerpres.

Într-o declaraţie acordată telefonic agenţiei ungare de presă, el a amintit că frontierele Ungariei nu sunt aceleaşi cu frontierele naţiunii ungare. ”Prin urmare, considerăm că este în mod special important ca ONU să acţioneze ca protector al drepturilor minorităţilor naţionale şi grupurilor indigene”, a apreciat Szijjarto.


Citește și : François Hollande vrea o nouă FORȚĂ de stânga în Franţa

”Etnicii unguri care trăiesc dincolo de frontiere sunt acolo nu pentru că au migrat, ci pentru că au trăit acolo dintotdeauna. Este una din consecinţele istoriei că ei trăiesc acum pe teritoriul unei alte ţări şi drepturile lor trebuie într-adevăr protejate”, a explicat şeful diplomaţiei ungare, adăugând că Ungaria acţionează cu hotărâre pentru a proteja drepturile etnicilor maghiari.

Limba este categoric cel mai important mijloc de prezervare a identităţii şi culturii minorităţilor naţionale, iar o atenţie specială trebuie acordată respectării drepturilor minorităţilor etnice maghiare, a continuat Szijjarto.

El a apreciat că ”la acest capitol există deopotrivă exemple pozitive şi negative în Bazinul Carpatic şi, mai general, în Europa Centrală”. ”Serbia trebuie evidenţiată ca exemplu pozitiv, unde comunitatea etnică maghiară se bucură de cele mai multe drepturi în rândul celor din ţările vecine”, consideră şeful diplomaţiei ungare, menţionând că minoritatea etnică maghiară din Vojvodina a fost implicată în luarea de decizii la nivel naţional şi este văzută ca o resursă importantă pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Ungaria şi Serbia.

Un exemplu negativ este Ucraina, ţară unde, spune Szijjarto, drepturile etnicilor maghiari au fost încălcate sistematic în ultima vreme, inclusiv dreptul la educaţie în limba maternă. ”Comunitatea internaţională nu trebuie să tolereze asemenea încălcări sistematice ale drepturilor şi noi nu putem tolera introducerea în ultimii ani de către Ucraina a unor legi care au restrâns drepturile de care beneficiau etnicii maghiari, privitoare la educaţie şi la folosirea generală a limbii materne”, a insistat ministrul de externe ungar.

Citește și : Cu câteva ore înainte de votul istoric din Camera Reprezentanţilor, Trump se declară nevinovat: ‘NU am făcut nimic rău!’

”Aşteptăm ca actualul leadership ucrainean să respecte angajamentele internaţionale ale Ucrainei, drepturile ungurilor din Transcarpatia (…) şi să preia recomandările Comisiei de la Veneţia care afirmă clar că Ucraina nu trebuie să implementeze noua lege privind limbile minorităţilor înaintea aprobării legislaţiei generale privind minorităţile”, a conchis Peter Szijjarto.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.