X

Tablourile lui Johnny Depp s-au vândut cu peste 3,5 milioane de euro – VIDEO

Actorul american Johnny Depp a vândut joi o colecţie de tablouri pe care le-a creat de-a lungul anilor, reprezentând portrete ale unor legende de la Hollywood şi din industria muzicii rock, cu aproximativ 3 milioane de lire sterline (peste 3,5 milioane de euro) prin intermediul unei galerii de artă din Marea Britanie, informează AFP, potrivit agerpres.

Johnny Depp a publicat joi un mesaj pe Instagram în care a precizat că acele portrete, realizate pe baza unor imagini create pe computer, au fost puse în vânzare pe site-ul oficial al Castle Fine Art, o companie care administrează o reţea de galerii de artă din Regatul Unit.

Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Reprezentanţii companiei menţionate au declarat că acea colecţie de serigrafii, grupate sub titulatura “Friends and Heroes” (“Prieteni şi Eroi”), reprezintă “o mărturie a celor pe care el (Johnny Depp – n.r.) i-a cunoscut foarte bine şi a celor care l-au inspirat”.

“Tablourile mele au făcut parte din viaţa mea, dar le-am păstrat pentru mine şi m-am limitat. Nimeni nu ar trebui să se limiteze niciodată”, a declarat starul hollywoodian, citat pe site-ul Castle Fine Art într-un comunicat.

Tablourile vândute sunt portrete ale unor legende precum Bob Dylan, Elizabeth Taylor, Al Pacino şi Keith Richards.

Galeria a precizat că site-ul său oficial, unde 780 de loturi au fost scoase la vânzare, a fost copleşit din cauza numărului mare de cereri. Cumpărătorii au plătit sume diverse, inclusiv 17.800 de euro pentru un ansamblu de patru serigrafii înrămate împreună şi 4.700 de euro pentru o serigrafie individuală.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

În acelaşi comunicat de presă, galeria britanică afirmă că tablourile realizate de Johnny Depp au un stil care se află “la intersecţia dintre pop-art şi street-art”, fiind un fel de “pop-art cu sentimente”, precizează BBC.

În iunie, Johnny Depp a obţinut despăgubiri de 10 milioane de dolari într-un proces de defăimare pe care l-a intentat celei de-a doua soţii a lui, actriţa Amber Heard, de care starul hollywoodian a divorţat în 2017 după o căsnicie de doi ani. Amber Heard, în vârstă de 36 de ani, a făcut recurs după pronunţarea acelei sentinţe.

 

Tags: "Friends and Heroes"Johnny Deppmarea britanietablouri
Categorii: Știrile zilei