Tadjikistan: Un actor şi jurnalist , condamnat la 12 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri

Publicat:

Un actor şi jurnalist tadjic a fost condamnat miercuri la 12 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri în această fostă republică sovietică din Asia Centrală, la capătul unui proces denunţat ca politic de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, relatează France Presse, conform agerpres.

Un tribunal din Khujand (nord) l-a găsit vinovat pe Khairullo Mirsaidov, în vârstă de 40 de ani, de deturnare de fonduri şi mărturie falsă, a declarat un purtător de cuvânt al acestei instanţe judiciare.


Citește și : Un important disident chinez a fost condamnat la 13 ani de închisoare

Mirsaidov a fost acuzat mai ales că a deturnat aproximativ 13.500 de dolari din fondurile publice oferite de statul tadjic echipei sale de actori ce reprezenta Tadjikistanul la concursuri de teatru în Rusia.

În virtutea acestei hotărâri, el trebuie să ramburseze statului suma pe care ar fi deturnat-o.

Mirsaidov, care a respins în mod repetat acuzaţiile împotriva sa susţinând că este nevinovat, va face apel împotriva hotărârii de condamnare, potrivit avocatei sale, Dilafruz Samadova.

Mai multe ONG-uri pentru drepturile omului, inclusiv Human Rights Watch şi Comitetul Helsinki din Norvegia, au criticat procesul. Ele se tem că Khairullo Mirsaidov va fi pedepsit după ce a acuzat public de corupţie un responsabil local având legătură cu distribuirea de fonduri către compania sa de teatru foarte populară.

Mirsaidov este de asemenea un jurnalist independent cunoscut pentru articolele sale critice faţă de autorităţile tadjice, publicate în presa locală şi internaţională.

Citește și : Un elicopter militar francez s-a prăbuşit în Coasta de Fildeș

Tadjikistanul, o ţară foarte săracă de 9 milioane de locuitori, ocupă locul 161 în clasamentul Transparency International privind percepţia corupţiei realizat în 180 de state.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.