Tahiti nu a doborât recordul mondial al celui mai mare număr de instrumentişti cântând împreună la ukulele

Publicat:

Tahiti nu a putut doborî recordul mondial al celui mai mare număr de instrumentişti cântând împreună la ukulele, deţinut de Kong Kong, chiar dacă 6.302 de polinezieni s-au reunit pe un stadion sâmbătă pentru a cânta simultan, a anunţat preşedintele Polineziei Franceze, Edouard Fritch, după efectuarea numărătorii, relatează AFP.

Instrumentiştii de ukelele au încercat să doboare recordul stabilit anul trecut de Hong Kong, când s-au strâns 8.065 de muzicieni care au cântat la acest instrument, similar unei mici chitare şi originară din Portugalia, dar adoptată de polinezienii din Hawaii sau Tahiti şi care a devenit un simbol al identităţii lor, conform agerpres.


Sâmbătă mai mulţi polinezieni au venit pe marele stadion din Tahiti îmbrăcaţi în tradiţionalele cămăşi înflorate, unii din insulele învecinate precum Moorea, Raiatea sau Bora Bora, şi au cântat împreună timp de patru ore sub un soare arzător.

Citește și : Grupările rebele care controlează Ghouta Orientală s-au angajat să respecte armistiţiul umanitar cerut de ONU

La prânz, aproximativ 6.302 de instrumentişti de ukelele au interpretat împreună cântecul Tuihei, ales pentru această ocazie şi difuzat timp de o lună de organizatorul evenimentului, postul de televiziune TNTV. Numărul lor nu a fost însă suficient pentru a doborî recordul stabilit de Hong Kong la 1 ianuarie 2017 şi consemnat de Guinness Book.

Edouard Fritch a încercat să minimalizeze eşecul: “La Hong Kong au fost 8.065, dar ei numără peste 6 milioane de locuitori, în timp ce noi suntem 275.000 şi am reuşit să strângem 6.302 de instrumentişti de ukelele”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău

Parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii, încheiat la Chișinău Un parteneriat strategic pentru modernizarea agriculturii a fost încheiat astăzi la Chișinău de către miniștrii agriculturii al...

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024

Curs valutar oficial al BNM pentru 3 octombrie 2024 Leul moldovenesc se depreciază în raport cu dolarul american și se apreciază în raport cu euro...

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente

ANSA retrage din comerț două tipuri de condimente Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), retrage din comerț mai multe loturi de nucă de muscat măcinată...

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă și ără precipitații în toată țara Vremea va continua să se încălzească în următoarele 24 de ore, fără precipitații în toată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.