X

Taifunul Bebinca lovește sudul Chinei

Bebinca, cel de-al 16-lea taifun din acest an, va atinge zona continentală marţi noaptea, cel mai probabil în provincia Guangdong din sudul Chinei, conform meteorologilor din această ţară, citaţi luni de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Potrivit estimărilor, taifunul va da ocol regiunilor din largul Guangdong înainte de a atinge zonele de coastă din vestul provinciei. Începând de luni noapte şi până joi sunt prognozate ploi torenţiale în vestul provinciei Guangdong şi în aşezările din regiunea Pearl River Delta.

Citește și : Turcia : Autoritățile au luat în vizor comentariile provocatoare aduse lirei turceşti pe reţelele de socializare

De asemenea, Bebinca ar urma să provoace rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale în provincia insulară Hainan, începând de luni până miercuri.

Meteorologii din Guangdong şi Hainan au emis alerte privind posibilitatea de producere a unor dezastre naturale, precum inundaţiile sau alunecările de teren, declanşate de ploile torenţiale.

 

Tags: BebincaGuangdongploi torentialetaifun
Categorii: Știrile zilei