Taifunul Francisco loveşte cu putere arhipelagul nipon

Publicat:

Taifunul Francisco, însoţit de vânturi devastatoare şi ploi torenţiale, a lovit insula Kyushu din sudul Japoniei unde a provocat anularea a peste o sută de zboruri, informează marţi DPA, potrivit agerpres.

Meteorologii au avertizat cu privire la riscul producerii de inundaţii, alunecări de teren şi ieşirea râurilor din matcă pe insulă, odată ce taifunul – al optulea din acest sezon – a atins luni zona de uscat în apropierea oraşului Miyazaki, în jurul orei locale 5:00 (19:00 GMT).


Citeşte şi: Coreea de Nord a tras alte rachete neidentificate

Pe moment nu au fost semnalate pagube sau victime.

Circulaţia mai multor trenuri a fost suspendată pe insulă şi circa 160 de zboruri au fost anulate, a raportat televiziunea NHK.

Potrivit Agenţiei meteorologice nipone, centrul furtunii se afla deasupra oraşului Hitoyoshi la ora 7:00, îndreptându-se spre nord-vest cu 25 km/h, însoţit de rafale de 144 km/h.

Citeşte şi: Washingtonul acuză oficial China de manipularea yuanul-ului

Agenţia a avertizat că furtuna ar putea genera valuri de până la 9 metri înălţime în jurul insulei Kyushu.

Până la 300 de milimetri de ploaie sunt prognozaţi pentru Kyushu până miercuri dimineaţă şi 250 de milimetri de ploaie ar putea fi înregistraţi în insula vecină Shikoku .

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă Polonia doreşte ca Uniunea Europeană să lanseze o campanie...

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal O femeie care a...

Moldova va primi un grant de 6 milioane de euro: Cine îl oferă și cum urmează a fi cheltuiți banii

Moldova va primi un grant de 6 milioane de euro: Cine îl oferă și cum urmează a fi cheltuiți banii Banca de Dezvoltare a Consiliului...

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului ‘dacă este necesar’

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului 'dacă este necesar' Turcia este gata să construiască o bază militară navală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.