Taifunul Wipha face prăpăd în Vietnam: Cel puţin cinci oameni au murit!

Publicat:

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 13 au fost date dispărute după ce Taifunul Wipha a lovit coasta nordică a Vietnamului, au informat luni autorităţile, citate de DPA, potrivit agerpres.

Cea mai afectată provincie a fost Thanh Hoa, unde trei persoane şi-au pierdut viaţa şi 12 sunt date dispărute, potrivit unei declaraţii a Comisiei pentru prevenirea dezastrelor naturale.


Citeşte şi: Un chinez a fost călcat în picioare de o turmă de elefanţi

Majoritatea celor dispăruţi provin din districtul Quan Son, unde un întreg sat a fost distrus de viituri.

De asemenea, o persoană a fost raportată decedată în provincia muntoasă Bac Kan şi alta în provincia Dien Bien.

Taifunul Wipha a ajuns joi în jurul orei 22:00 (15:00 GMT) în provincia Quang Ninh, care găzduieşte Golful Ha Long, aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Taifunul s-a transformat în depresiune tropicală sâmbătă, însă ploile au continuat să cadă asupra capitalei Hanoi duminică.

Citeşte şi: Jens Stoltenberg: ‘Lupii singuratici’ se inspiră unul de la altul

Circa 800 de militari au fost mobilizaţi pentru a ajuta în cadrul operaţiunilor umanitare în provinciile nord-estice, pentru care prognozele indică viituri şi alunecări de teren zilele următoare.

Până la 400 de milimetri de ploaie au fost raportaţi în nordul Vietnamului în timpul weekend-ului, iar alţi 100 de milimetri sunt aşteptaţi luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina în schimbul gazului furnizat de partea ucraineană,...

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat Proiectul Republicii Moldova, care a fost depus împreună cu colegii din România și din...

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă Guvernul a dispus alocarea banilor din Fondul de Urgență pentru susținerea populației...

Moldovenii sunt îndemnați să economisească energia electrică

Moldovenii sunt îndemnați să economisească energia electrică   Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică îndeamnă consumatorii să economisească energia electrică pe timp de caniculă. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.