Taifunul Yutu a devastat Filipinele. Nouă oameni au murit şi alţi 30 sunt daţi dispăruţi

Publicat:

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte cel puţin 30 sunt căutate în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor provocate de taifunul Yutu care a lovit nordul Filipine, au anunţat miercuri reprezentanţii Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor, citaţi de DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Şase dintre decese au avut loc în regiunea Cordillera unde victimele au fost surprinse de alunecările de teren, iar o altă persoană a murit după ce s-a înecat în urma ieşirii din matcă a unui râu. Presa locală a relatat că o persoană a fost electrocutată mortal în provincia Isabela unde Yutu a atins ţărmul.


Citeşte şi: Un jihadist cu dublă cetăţenie a fost condamnat la ani grei de închisoare în SUA

Agenţia pentru gestionarea dezastrelor a indicat că nu au fost înregistrate victime miercuri, însă a anunţat că şapte persoane au fost ”afectate” de alunecările de teren.

Printre victime se numără trei copii cu vârste de 11, 10 şi 8 ani care au murit împreună cu tatăl lor după ce casa în care se aflau a fost înghiţită de pământ în localitatea Banaue din provincia Ifugao, la 261 de kilometri nord de Manila.

Alte două trupuri au fost recuperate dintre dărâmături după ce o avalanşă de pământ a îngropat o clădire aparţinând Departamentului de transport public şi autostrăzi din localitatea Natonin, aflată în regiunea Mountain Province, potrivit Agenţiei citată de DPA. Se estimează că treizeci şi una de persoane se aflau marţi în această clădire la momentul producerii alunecării de teren.

Echipele de intervenţie s-au grăbit să ajungă în zona în care a avut loc tragedia, însă pe o rază de doi kilometri regiunea ”este inaccesibilă chiar şi pe jos din cauza numeroaselor alunecări de teren şi a solului foarte noroios”, conform datelor Agenţiei care a precizat că au fost solicitate utilaje suplimentare de la companii private pentru a elibera calea de acces.

Yutu, cel de-al 18-lea taifun care afectează Filipine anul acesta, s-a abătut asupra insulei principale Luzon cu vânt de până la 140 km/h şi 230 km/h la rafală, după care a luat-o spre vest, peste Marea Chinei de Sud. Înregistrările difuzate de televiziunile locale arată copaci care se înclină din cauza rafalelor, precipitaţii abundente şi obiecte plutind purtate prin aer de vântul puternic.

Citeşte şi: Sarkozy ştie cum poate fi evitat Brexit-ul şi propune un ‘nou tratat european’

Taifunul a slăbit din intensitate în timpul traversării unei zone cu teren accidentat din nordul Luzon, a indicat agenţia meteorologică naţională, viteza vântului ajungând la 90 km/h, cu rafale de 115 km/h.

Peste 38.000 de locuitori au fost evacuaţi din calea taifunului Yutu, iar cel puţin treizeci de zboruri interne au fost anulate.

Yutu vine la doar şase săptămâni după taifunul deosebit de puternic Mangkhut, care a provocat precipitaţii însemnate în Luzon şi alunecări de teren în care au murit peste 70 de persoane în regiunea muntoasă Cordillera.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale În luna mai, elevii din Republica Moldova au avut ocazia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.