X

Taiwanul condamnă Rusia pentru încălcarea suveranităţii Ucrainei şi îşi creşte vigilenţa faţă de activităţile militare în regiunea sa

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a condamnat miercuri încălcarea de către Rusia a suveranităţii Ucrainei şi a ordonat armatei insulei să crească vigilenţa faţă de activităţile militare din regiunea sa şi împotriva dezinformărilor, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Guvernul nostru condamnă încălcarea de către Rusia a suveranităţii Ucrainei (…) şi îndeamnă toate părţile să continue să rezolve diferendele prin mijloace paşnice şi raţionale’, a declarat Tsai, în timpul unei reuniuni a grupului de lucru cu privire la criza din Ucraina, înfiinţat în cadrul Consiliului de securitate naţională.

Citeşte şi: Nu ai luat încă Covid? Ar putea depinde de cât de atractiv ești, spun oamenii de știință – Black News

Aflată ea însăşi sub ameninţarea unei invazii a Chinei vecine, insula autoguvernată monitorizează cu atenţie criza din Ucraina.

China, care revendică suveranitatea asupra Taiwanului, şi-a intensificat activitatea militară în apropierea insulei în ultimii doi ani, însă Taiwanul nu a raportat manevre neobişnuite ale forţelor chineze în zilele din urmă, când tensiunile din criza ucraineană s-au acutizat.

Preşedinta a descris Taiwanul şi Ucraina drept ‘fundamental diferite în termeni de geostrategie, de mediu geografic şi de importanţă a lanţurilor de aprovizionare internaţionale’, făcând referire la rolul insulei de pilon major al economiei mondiale, mai ales prin industria sa de semiconductori.

‘Însă, în faţa forţelor externe care încearcă să manipuleze situaţia din Ucraina şi să afecteze moralul societăţii taiwaneze, toate unităţile guvernamentale trebuie să-şi sporească vigilenţa faţă de războiul cognitiv lansat de forţe externe şi colaboratori locali’, a adăugat ea.

Citeşte şi: UE a aprobat o primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

În criza actuală din Ucraina, Beijingul a adoptat o atitudine prudentă, oferind în acelaşi timp un sprijin în creştere preşedintelui rus Vladimir Putin.

La începutul lunii, China şi Rusia au semnat o declaraţie comună în care se pun de acord asupra unor obiective de politică externă, printre care respingerea unei noi extinderi a NATO şi restituirea Taiwanului către China.

Tags: ChinaNATOrusiataiwanTsai Ing-wenucrainaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei